O veste bună pentru cei care lucează în Pipera vine de la Metrorex

DCBusiness Team |
Data publicării:
Metrou / Foto: Metrotrex
Metrou / Foto: Metrotrex

O veste bună vine de la Metrorex pentru bucureștenii care lucrează în Pipera dar locuiesc în sudul Capitalei.

Circulaţia trenurilor de metrou pe Magistrala 2 se va desfăşura direct, începând de joi, între staţiile Tudor Arghezi şi Pipera, fără a mai fi necesară transbordarea la staţia Berceni, informează Metrorex.

Potrivit companiei, intervalul de succedare a trenurilor la orele cu vârf de trafic va fi de 4 minute, iar timpul de parcurs dintr-un capăt în altul al Magistralei 2 va fi de aproximativ 30 de minute.

Staţia de metrou Tudor Arghezi a fost dată în circulaţie la jumătatea lunii noiembrie 2023, însă partea de semnalizare nu a fost în totalitate realizată.

"Este prima dezvoltare a metroului bucureştean realizată împreună cu Primăria Sectorului 4 şi vizează încă două staţii de la Tudor Arghezi şi în comuna Berceni din judeţul Ilfov. Ea va fi deschisă, conform graficului pe care noi l-am făcut împreună cu Primăria Sectorului 4 şi Ministerul Transporturilor, la 15 noiembrie anul acesta. Atunci se va merge cu metroul până acolo. Nu va fi în totalitate realizată şi partea de semnalizare, care va urma să fie realizată până la sfârşitul anului, aşa cum ne-a spus constructorul. Dar va circula metroul între staţia Berceni-IMGB şi această staţie Tudor Arghezi, cea mai nouă staţie de metrou din Bucureşti", a declarat pe 18 octombrie anul trecut Mihai Barbu, preşedintele Consiliului de Administraţie al Metrorex.

Staţia de metrou este un punct multimodal de transport, fiind conectată direct, printr-un tunel pietonal subteran, cu parcarea etajată din apropiere, unde oamenii care vin din afara oraşului îşi pot lăsa maşinile în siguranţă, pentru a-şi continua călătoria către centrul Capitalei folosind metroul. Investiţia s-a ridicat la 50 de milioane de euro - fonduri nerambursabile, unică în România prin prisma faptului că a fost construită de o administraţie locală. Împreună cu linia de legătură, noua staţie are o suprafaţă de peste 15.000 de metri pătraţi, între staţia Berceni, actualul capăt al Magistralei 2 şi Şoseaua de Centură, şi are un traseu cu o lungime totală de 1,6 kilometri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0887
Diferența 0.0016
Zi precendentă 5.0871
USD
Azi 4.3702
Diferența 0.0144
Zi precendentă 4.3558
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0887 RON
USD flag1 USD = 4.3702 RON
GBP flag1 GBP = 5.8578 RON
CHF flag1 CHF = 5.4644 RON
AUD flag1 AUD = 2.9194 RON
DKK flag1 DKK = 0.6810 RON
CAD flag1 CAD = 3.1505 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4329 RON
SEK flag1 SEK = 0.4738 RON
XAU flag1 XAU = 627.8925 RON
Monede Crypto
1 BTC = 393244.89RON
1 ETH = 13393.60RON
1 LTC = 353.18RON
1 XRP = 9.09RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET25730.881.94%
BET-BK5078.641.71%
BET-EF1396.652.11%
BET-FI92624.900.41%
BET-NG1893.282.13%
BET-TR60255.441.94%
BET-TRN58205.261.94%
BET-XT2213.041.80%
BET-XT-TR5066.011.80%
BET-XT-TRN4906.941.80%
BETAeRO942.590.01%
BETPlus3734.521.90%
RTL57947.311.95%

Opinii

Alexandru Nazare

Alexandru Nazare și bilanțul fiscal, mai mult un exercițiu de PR

Alexandru Nazare își prezintă bilanțul fiscal...

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

Avertismentul economistului Adrian Negrescu: Taxele locale, majorate excesiv

Economistul Adrian Negrescu atrage atenția că...

Centru de date / Foto: Freepik

De ce AI-ul se lovește de un zid invizibil despre care nimeni nu vorbește

Inteligența artificială este prezentată astăzi...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel