O nouă etapă de înscrieri în Programul Rabla Plus 2024

rabla_62611600
REMAT
Începând de luni, 22 iulie 2024, ora 10:00, Administrația Fondului pentru Mediu organizează o nouă sesiune de înscriere pentru persoanele juridice, unitățile administrativ-teritoriale și instituțiile publice în cadrul Programului Rabla Plus.

    • Sumele alocate pentru etapa a II-a de înscrieri, organizată în perioada 22 iulie – 18 august 2024, sunt următoarele:
- persoane juridice – 240.000.000 lei;
- unități administrativ-teritoriale și instituțiile publice – 120.000.000 lei.

Înscrierile se realizează prin încărcarea în aplicația informatică a documentelor necesare, în limita sumelor alocate.

De asemenea, în cadrul Programului Rabla Plus va fi organizată a III-a sesiune de înscriere, astfel:
 
    • Etapa a III-a: 19 august – 19 septembrie 2024
- Persoane  juridice – 100.000.000 lei
- UAT-uri și instituții publice – 100.000.000 lei

    • Etapa a III-a: 19 august – 25 noiembrie 2024
- Persoane fizice – 100.000.000 lei

Noul calendar de desfășurare a sesiunilor de înscriere în cadrul programului și sumele alocate solicitanților sunt disponibile pe site-ul AFM.

În cadrul Programului Rabla Plus, solicitantul beneficiază de ecotichet la achiziţionarea unui autovehicul nou în schimbul predării spre casare a cel puţin unui autovehicul uzat. Se pot preda spre casare maximum două autovehicule uzate.

Cuantumul ecotichetului, indiferent de numărul de autovehicule uzate predate spre casare, este de:
    • 25.500 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen, exceptând motocicleta; 
    • 13.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou electric hibrid, exceptând motocicleta, care generează maximum 80 g CO_2/km în sistem WLTP;
    • 13.000 lei pentru achiziţionarea unei motociclete electrice.

Ecotichetul se acordă pentru achiziționarea unui autovehicul electric a cărui valoare nu depășește suma de 70.000 euro, cu TVA inclus.

Instituțiile publice și unitățile administrativ-teritoriale beneficiază de ecotichet în cuantum de 120.000 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, fără a fi obligate să predea spre casare un autovehicul uzat.

x close