Ministrul Budăi a discutat cu Hans Klemm despre situația Sorinei

Matei Ion |
Data publicării:
Marius Budăi
Marius Budăi

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a afirmat sâmbătă că a avut o discuţie telefonică cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Hans Klemm, care l-a asigurat de toată colaborarea sa pentru a verifica starea copilului adoptat de familia de români din SUA, urmând ca luni să se vadă cu acesta pentru a clarifica situaţia. 

"Am trimis un mesaj către ambasada SUA să discutăm. Ambasadorul Klem (Hans Klemm n.r) a fost de acord. Am avut o discuţie telefonică cu el şi m-a asigurat de toată colaborarea lui pentru a verifica starea copilului, să vedem că este în regulă şi să transmitem opiniei publice tot ce trebuie pentru a lămuri, a clarifica situaţia", a declarat, pentru AGERPRES, ministrul Muncii. 

Acesta a precizat că luni va fi trimisă o echipă la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din Dolj, respectiv din Mehedinţi pentru a întocmi un raport amănunţit. De asemenea, el îi va prezenta premierului Viorica Dăncilă raportul privind evoluţia acestui caz începând din 2013, iar ulterior se va deplasa la Ambasada Americii pentru discuţii cu ambasadorul. 

"Luni de dimineaţă o echipă mixtă compusă din reprezentanţi din Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie şi Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţia Socială se va deplasa la DGASPC Mehedinţi şi Dolj pentru a întocmi un raport amănunţit cu ceea ce s-a întâmplat. Deja pe birou am un raport de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie cu evoluţia acestui caz începând din 2013, de când copilul a fost declarat ca şi copil adoptabil, raport care luni, la prima oră, va veni şi semnat şi doamna preşedinte a ANPDCA va fi al mine în birou. Voi lua acest raport şi mă voi deplasa la doamna prim ministru pentru a i-l prezenta în amănunt, după care mă voi deplasa la Ambasada Americii să discut cu domnul ambasador Klemm din nou şi să vedem pas cu pas, să putem clarifica această situaţie. Am luat legătura cu domnul ambasador Klemm ţinând cont că familia adoptatoare are dublă cetăţenie, şi română şi americană. Copilul este la familia adoptiva. Am solicitat domnului ambasador să clarificăm situaţia copilului, să ne asigurăm că acest minor are bune tratamente şi va a depăşi trauma emoţională prin care a trecut ieri", a explicat Marius Budăi. 

Ministrul Muncii a mai spus că este în curs de pregătire o documentaţie care să fie trimisă în SUA pentru o monitorizare post adopţie. 

"Eu vreau să mă asigur că interesul superior al copilului este respectat şi că acest minor beneficiază de bun tratament. Pregătim deja o documentaţie pe care să o trimitem în SUA pentru că avem memorandumuri de schimb de date şi de colaborare şi legea permite o monitorizare post adopţie şi vom uzita de aceste prevederi ale legii", a precizat oficialul MMJS. 

Premierul Viorica Dăncilă a cerut sâmbătă efectuarea unei anchete în cazul fetiţei ridicată de acasă pentru a fi dată în adopţie unei familii din SUA, subliniind că persoanele care vor fi găsite vinovate vor fi sancţionate. 

"Am cerut de urgenţă o anchetă în cazul Sorinei, în condiţii de calm şi strictă respectare a legii, precum şi consiliere psihologică pentru copil. Integrarea fetiţei într-o familie şi un cămin în care să crească frumos înseamnă normalitate şi ar trebui să fie prioritatea noastră absolută. Cu sentimentele şi sănătatea emoţională a unui copil nu trebuie să se joace nimeni, cu atât mai puţin să o convertească într-o miză politică. Sunt mamă, eu însămi am trecut printr-un proces de adopţie şi ştiu foarte bine ce înseamnă. Condamn cu vehemenţă orice formă de abuz şi nerespectare a drepturilor copilului şi vă asigur de toată implicarea mea în acest caz, precum şi de sancţionarea celor ce vor fi găsiţi vinovaţi", a declarat Dăncilă, într-un mesaj postat sâmbătă pe Facebook. 

Fetiţa de 8 ani din Baia de Aramă a fost dată în adopţie unui cuplu din SUA cu cetăţenie română. Ea locuia împreună cu asistenta maternală, care a avut grijă de fetiţă în ultimii şapte ani. 

Potrivit presei locale, asistentei maternale i s-a desfăcut contractul de muncă, iar autorităţile au considerat că fata stă ilegal la domiciliul acesteia. 

În imaginile înregistrate de soţul femeii apare fetiţa de 8 ani, care plânge şi se zbate pentru a rămâne alături de asistenta maternală, căreia îi spune 'mama'. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9763
USD
Azi 4.6687
Diferența 0.0062
Zi precendentă 4.6625
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 19-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.6687 RON
GBP flag1 GBP = 5.8125 RON
CHF flag1 CHF = 5.1404 RON
AUD flag1 AUD = 2.9982 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3943 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0302 RON
NOK flag1 NOK = 0.4231 RON
SEK flag1 SEK = 0.4259 RON
XAU flag1 XAU = 357.7647 RON
Monede Crypto
1 BTC = 304822.60RON
1 ETH = 14523.81RON
1 LTC = 379.89RON
1 XRP = 2.34RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16904.72 0.13%
BET-BK 3108.94 -0.03%
BET-FI 59912.06 -0.95%
BET-NG 1208.30 0.15%
BET-TR 35075.25 0.13%
BET-TRN 34266.80 0.13%
BET-XT 1439.94 0.00%
BET-XT-TR 2954.13 0.00%
BET-XT-TRN 2890.89 0.00%
BETAeRO 1056.43 -0.75%
BETPlus 2497.76 0.11%
RTL 37123.65 0.17%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel