Diamantul roz Pink Legacy este scos la licitație

DCBusiness Team |
Data publicării:

Un diamant roz excepţional de aproape 19 carate, numit ''Pink Legacy'', cu o valoare estimată între 30 şi 50 de milioane de dolari, va fi scos la vânzare în oraşul Geneva din Elveţia, de casa de licitaţii Christie's, relatează vineri AFP. 

''Greutatea sa exactă este de 18,96 carate. Ţinând cont că majoritatea diamantelor roz cântăresc mai puţin de un carat, este o greutate considerabilă", a explicat pentru AFP Jean-Marc Lunel, specialist în bijuterii la Christie's.



"Trebuie să ştiţi că acesta este extraordinar şi este probabil cel mai frumos (diamant) prezentată vreodată la o licitaţie publică. Aşadar, toate speranţele sunt permise pentru vânzarea acestei pietre, marţi", a precizat el.

Acest diamant roz ''fancy vivid'' - cea mai mare saturaţie - a aparţinut familiei Oppenheimer, care a condus timp de zeci de ani compania minieră De Beers.

''Acest diamant provine din minele din Africa de Sud. A fost tăiat cu mult timp în urmă - a fost descoperit acum aproximativ un secol, a fost probabil tăiat în anii '20 şi nu a fost retăiat'', a adăugat Lunel.


"Imaginaţi-vă un domino din care aţi tăia colţurile... Tăietura sa este destul de clasică, noi o numim tăietură smarald; cele mai multe diamante tăiate astăzi au dimensiunile modificate pentru a scoate în evidenţă faţetele", a mai spus specialistul.

''Pink Legacy'' s-a aflat în proprietatea familiei Oppenheimer timp de mai multe decenii, potrivit Christie's, care nu a dezvăluit numele actualului proprietar al pietrei.

Valoarea diamantului este estimată la 30 - 50 de milioane de dolari (între 26,5 şi 44,1 milioane de euro).

Suma poate părea foarte importantă, însă ''este adevărat că nu există nicio cotă pentru aceste diamante'' având în vedere raritatea lor, a remarcat Lunel adăugând că, în acest caz, experţii au stabilit estimările pe baza a ''câteva diamante cu aspect similar care au fost vândute anterior".

Un record istoric a fost stabilit pe piaţa internaţională a diamantelor în luna noiembrie când Christie's a vândut ''The Pink Promise'', un diamant roz intens cu formă ovală, de puţin sub 15 carate, cu 32,48 miliarde de dolari - un record mondial pe carat pentru un diamant roz (2,17 milioane pe carat).

În 2013, un diamant roz foarte mare de 59,60 de carate a fost adjudecat de Sotheby's la un preţ de 83 de milioane de dolari, respectiv 1,39 milioane pe carat.

În cadrul licitaţiei de marţi vor fi scoase la vânzare şi alte diamante şi bijuterii, printre acestea numărându-se trei bijuterii ale celebrului bijutier american cu sediul în Paris JAR (iniţialele lui Joel Arthur Rosenthal), ale cărui piese sunt foarte căutate deoarece creatorul nu lucrează decât cu prietenii sau cu rudele sale. O broşă în formă de fluture, decorată cu diamante colorate este, de exemplu, estimată între 400.000 şi 600.000 de dolari.

O altă broşă semnată de JAR, în formă de floare, în tonuri de albastru şi mov, este estimat între 800.000 şi 1,2 milioane de dolari.

Mai mult decât atât, un colier de perle, care a aparţinut lui Horace Elgin Dodge, cofondatorul companiei auto americane Dodge este estimat între 600.000 şi 800.000 de dolari.

''Pink Legacy'' a fost expus în Hong Kong, Londra şi New York înainte de a fi scos la licitaţie de Christie's în Geneva la 13 noiembrie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9775
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3787
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3787
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9775 RON
USD flag1 USD = 4.3787 RON
GBP flag1 GBP = 5.8518 RON
CHF flag1 CHF = 5.3042 RON
AUD flag1 AUD = 2.8007 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.1664 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4226 RON
SEK flag1 SEK = 0.4539 RON
XAU flag1 XAU = 461.6339 RON
Monede Crypto
1 BTC = 421226.91RON
1 ETH = 8081.02RON
1 LTC = 380.64RON
1 XRP = 9.80RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17156.94-1.60%
BET-BK3194.92-1.55%
BET-EF934.31-1.72%
BET-FI61049.86-0.60%
BET-NG1235.42-2.25%
BET-TR37833.93-1.60%
BET-TRN36774.45-1.60%
BET-XT1471.94-1.44%
BET-XT-TR3190.79-1.44%
BET-XT-TRN3108.09-1.44%
BETAeRO839.30-0.38%
BETPlus2530.38-1.52%
RTL38284.08-1.65%

Opinii

Avertisment dur de 1 Mai. Coșea: România nu-și mai permite vacanțe, doar iluzii!

Profesorul Mircea Coșea critică mini-vacanțele...

Joseph Stiglitz

Joseph Stiglitz: Trump, fără busolă economică: Lumea se întoarce la granițe și taxe

Profesorul și laureatul Premiului Nobel pentru...

Cosmin Marinescu

România Europeană – tablou grafic comparativ în Economic@BNR

Cu susținerea Consiliului de Administrație al...

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel