DEZASTRU ECOLOGIC în Siberia. 'Doar ploaia va putea stinge incendiile de vegetaţie'

Incendii în Siberia. Imagini din aprilie 2021
Incendii în Siberia. Imagini din aprilie 2021

Incendiile devastatoare de pădure din estul Rusiei nu vor putea fi stinse în viitorul apropiat, sunt de părere ecologiştii ruşi.

''Porţiuni extinse din Iacuţia sunt în acest moment cuprinse de flăcări. Doar ploaia mai poate ajuta în situaţia de aici'', a declarat marţi Grigory Kuksin, directorul departamentului care se ocupă cu incendiile de vegetaţie din cadrul Greenpeace Russia pentru agenţia de presă Interfax.

Kuksin a spus că este improbabil ca situaţia din regiunea grav afectată Iacuţia (denumită oficial Republica Saha), unde se află cele mai multe dintre incendiile de vegetaţie active în prezent în Rusia, să se amelioreze înainte de jumătatea lui august.

Pompierii din Iacuţia au inventariat numărul incendiilor de vegetaţie active din regiune la 205. Potrivit informaţiilor date marţi publicităţii de Aerial Forest Protection
Service, suprafaţa cuprinsă de flăcări a fost puţin mai redusă decât cea din ziua precedentă, iar în prezent însumează 680.000 de hectare.

Citește și: Vaccinurile indiene. Descoperire fantastică legată de varianta DELTA

În prezent, la faţa locului se află 2.100 de pompieri, al căror obiectiv principal este de a împiedica flăcările să ajungă la aşezările omeneşti din vecinătate, a spus el.

Greenpeace crede că situaţia din Rusia este în realitate cu mult mai gravă decât felul în care a fost prezentată de autorităţi. Potrivit imaginilor satelitare, circa trei milioane de hectare sunt în prezent cuprinse de flăcări în Rusia. Pe de altă parte, Aerial Forest Protection Service a comunicat că numărul hectarelor cuprinse de flăcări este de aproximativ două milioane.

Potrivit Greenpeace, multe aşezări şi oraşe din Rusia sunt afectate de fumul dens care le-a învăluit. În Iacuţia, concentraţia de substanţe nocive din atmosferă este cu mult peste limitele recomandate, a mai spus Kuksin.

Multe incendii de vegetaţie sunt provocate din neglijenţă, a spus el, deseori atunci când focurile de tabără scapă de sub control sau când oamenii aruncă pe jos mucuri de ţigări.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0941
Diferența -0.0024
Zi precendentă 5.0965
USD
Azi 4.3046
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3046
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0941 RON
USD flag1 USD = 4.3046 RON
GBP flag1 GBP = 5.8422 RON
CHF flag1 CHF = 5.5765 RON
AUD flag1 AUD = 3.0442 RON
DKK flag1 DKK = 0.6818 RON
CAD flag1 CAD = 3.1521 RON
HUF flag1 HUF = 0.0135 RON
JPY flag1 JPY = 0.0280 RON
NOK flag1 NOK = 0.4533 RON
SEK flag1 SEK = 0.4788 RON
XAU flag1 XAU = 679.8250 RON
Monede Crypto
1 BTC = 285435.87RON
1 ETH = 8400.51RON
1 LTC = 229.61RON
1 XRP = 6.20RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET28820.760.84%
BET-BK5753.680.94%
BET-EF1549.001.08%
BET-FI110225.150.57%
BET-NG2068.400.77%
BET-TR67491.150.84%
BET-TRN65194.760.84%
BET-XT2500.430.86%
BET-XT-TR5723.890.86%
BET-XT-TRN5544.180.86%
BETAeRO1018.55-0.27%
BETPlus4172.950.80%
RTL64843.090.87%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel