Conpet își triplează capitalul până la 130 de milioane de lei

Mihai Paul |
Data publicării:
Conpet
Conpet

 Conpet Ploieşti vor să majoreze capitalul social al companiei de aproape patru ori, de la 28,56 milioane lei în prezent la 130,33 milioane lei. 

Astfel, pe ordinea de zi se va vota "aprobarea majorării capitalului social cu valoarea maximă de 101.763.954 lei reprezentând aport în natură (terenurile) în valoare de 59.751.935 lei şi numerar în valoare de 42.012.019 lei, de la valoarea actuală de 28.569.842 lei la valoarea de maxim 130.333.797 lei prin emiterea unui număr maxim de 30.837.562 acţiuni noi, nominative, dematerializate, la un preţ de 3,3 lei/acţiune, egal cu valoarea nominală, fără primă de emisiune", arată un document publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Din numărul total de acţiuni, 18.106.647 acţiuni noi în sumă de 59.751.935 lei reprezintă aportul în natură al Ministerului Energiei cu terenurile în suprafaţă totală de 554.537,61 mp care fac obiectul celor 48 de certificate de atestare a dreptului de proprietate pentru care Conpet a obţinut în perioada 2001-2005 certificate de atestare a dreptului de proprietate.

Acțiunile Conpet au scăzut cu 25,7% în primele 9 luni ale lui 2018

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0934
Diferența 0.0020
Zi precendentă 5.0914
USD
Azi 4.2881
Diferența 0.0180
Zi precendentă 4.2701
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0934 RON
USD flag1 USD = 4.2881 RON
GBP flag1 GBP = 5.8488 RON
CHF flag1 CHF = 5.5824 RON
AUD flag1 AUD = 3.0539 RON
DKK flag1 DKK = 0.6818 RON
CAD flag1 CAD = 3.1605 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0280 RON
NOK flag1 NOK = 0.4518 RON
SEK flag1 SEK = 0.4824 RON
XAU flag1 XAU = 697.4647 RON
Monede Crypto
1 BTC = 289662.44RON
1 ETH = 8463.67RON
1 LTC = 230.76RON
1 XRP = 5.93RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET28169.141.66%
BET-BK5632.660.86%
BET-EF1509.961.84%
BET-FI106422.38-0.03%
BET-NG2009.982.08%
BET-TR65965.181.66%
BET-TRN63720.731.66%
BET-XT2439.401.61%
BET-XT-TR5584.201.61%
BET-XT-TRN5408.861.61%
BETAeRO1008.180.36%
BETPlus4081.121.58%
RTL63343.851.73%

Opinii

Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Portul Constanța / FOTO: Constanța Port Facebook

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel