Pensii recalculate de la 10 februarie. Ce indice se aplică

pensionari_08144700
Aceste pensii se recalculează de la 10 februarie
O decizie de anul trecut a Curții Constituționale care a fost recent publicată în Monitorul Oficial, prevede aplicarea unui indice de corecție pentru anumite pensii.

Este vorba despre pensiile de invaliditate care au devenit pensii pentru limită de vârstă înainte de data de 10 februarie 2020 vor fi revizuite din oficiu iar în situația în care cuantumul revizuit este mai mare decât cel aflat în plată, sumele astfel recalculate se acordă începând cu data de 10 februarie 2020.

Recalcularea presupune aplicarea indicelui de corecție la punctajul mediu anual obținut de cel căruia i se recalculează pensia. Punctaj despre care Legea 263/2010 spune că: “punctajul mediu anual realizat de asigurat se determină prin împărțirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale ale asiguratului la numărul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare”.

Pensia de invaliditate. Cum se obține și ce acte sunt necesare

Aceeași lege arată că indicele de corecție este calculat ca raport între 43,3% din câștigul salarial mediu brut realizat pe anul precedent și valoarea punctului de pensie.

La ora actuală punctul de pensie este 1.265 de lei, urmând ca acesta să tot crească. Astfel, în septembrie 2020 va mai avea parte de o majorare până la 1.775 de lei, urmând ca până în 2021 să ajungă la valoare de 1.875 de lei, notează avocatnet.ro.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
x close