Decizie suprinzătoare. Orașul care vrea să redevină comună

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
La Primăria orașului Țicleni
La Primăria orașului Țicleni

Situată în județul Gorj și ridicată la rang de oraș în anul 1868, localitatea Țicleni, dezvoltată în jurul exploatărilor de petrol și gaze naturale, vrea să redevină comună. Se vorbește despre organizarea unui referendum în acest sens care, după toate probabilitățile, se va desfășura undeva în 2020.

De ce locuitorii din Țicleni vor să renunțe la statutul de orășeni? În primul rând din cauza taxelor și impozitelor. Foarte mari pentru oamenii de aici. Căndva înfloritoare, activățile extractive și-au pierdut de mult strălucirea de altă dată. Orașul oferă tot mai puține locuri de muncă, iar veniturile localnicilor au scăzut considerabil.

Pe de altă parte, zeci de gospodării din Țicleni nu au acces la servicii de canalizare, iar numărul locuitorilor a ajuns la circa 4000 de suflete, adică mai puțin decât în comunele din județ. Pe scurt, Țicleniul de astăzi nu diferă, practic, cu nimic de fosta comună.

Citește și Comuna în care un învăţător câştigă 6.000 lei pe lună

Interesant este că la Țicleni s-a născut unul dintre cei mai de succes tineri antreprenori ai României. Copilărit la țară, unde a văzut ce înseamnă agricultura, Ionel Burtea a reușit, la 23 de ani să construiască un adevărat imperiu. A început cu un hectar și cu pământul moștenit de la bunici, dar și cu o investiție de 30.000 de euro și a creat Abund Berry, companie care produce vin de mure, unic în România, dar și din fructe de pădure. Ulterior, a pus bazele alte fire, Melariu, cunoscut pentru băuturile sale răcoritoare, revigorante, 100% naturale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0934
Diferența 0.0020
Zi precendentă 5.0914
USD
Azi 4.2881
Diferența 0.0180
Zi precendentă 4.2701
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0934 RON
USD flag1 USD = 4.2881 RON
GBP flag1 GBP = 5.8488 RON
CHF flag1 CHF = 5.5824 RON
AUD flag1 AUD = 3.0539 RON
DKK flag1 DKK = 0.6818 RON
CAD flag1 CAD = 3.1605 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0280 RON
NOK flag1 NOK = 0.4518 RON
SEK flag1 SEK = 0.4824 RON
XAU flag1 XAU = 697.4647 RON
Monede Crypto
1 BTC = 287914.20RON
1 ETH = 8318.19RON
1 LTC = 226.72RON
1 XRP = 5.92RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET28169.141.66%
BET-BK5632.660.86%
BET-EF1509.961.84%
BET-FI106422.38-0.03%
BET-NG2009.982.08%
BET-TR65965.181.66%
BET-TRN63720.731.66%
BET-XT2439.401.61%
BET-XT-TR5584.201.61%
BET-XT-TRN5408.861.61%
BETAeRO1008.180.36%
BETPlus4081.121.58%
RTL63343.851.73%

Opinii

Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Portul Constanța / FOTO: Constanța Port Facebook

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel