București. Mașinile parcate neregulamentar vor avea ROȚILE BLOCATE

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Primăria Sectorului 4 demarează, începând de luni, o campanie de eliberare a domeniului public ocupat fără drept, în principal de autovehicule care staţionează sau sunt oprite neregulamentar în alte locuri decât cele special amenajate, cum ar fi spaţiile verzi, trotuarele sau parcările publice şi de reşedinţă.

În această campanie vor fi vizate, cu prioritate: autoutilitarele, autovehiculele pentru transport marfă, cele pentru transport persoane sau autorulotele, precum şi orice alt tip de asemenea autovehicule care nu au dreptul de a staţiona pe domeniul public, sancţiunea fiind aceea a blocării roţilor.

De asemenea, vor fi blocate roţile autovehiculelor aflate în oricare dintre următoarele situaţii: sunt parcate în alte locuri decât cele special amenajate şi marcate corespunzător, îngreunează circulaţia în parcările publice, sunt parcate pentru o perioadă mai mare de timp decât durata maximă admisă pentru fiecare parcaj public, ocupă locuri destinate persoanelor cu dizabilităţi, stau pe locurile prevăzute cu staţii de încărcare pentru maşinile electrice/hibrid/car sharing, nu s-a efectuat plata locului de parcare în parcările publice amenajate, ocupă abuziv un loc de parcare de reşedinţă.

Campania va fi coordonată de Direcţia de Mobilitate Urbană Sector 4.

Deblocarea autovehiculului se realizează în intervalul 09:00 - 01:00, în termen de maximum 24 ore de la solicitare. Solicitarea de deblocare se poate efectua în intervalul 09:00 - 22:00. Deblocarea se poate face de către reprezentanţii Direcţiei de Mobilitate Urbană Sector 4, numai după achitarea tarifelor pentru deblocarea roţilor, care sunt progresive: pentru prima abatere - 50 de lei, pentru a doua - 100 de lei, începând cu a treia abatere - 250 de lei. Pentru deblocarea în cazul ocupării locurilor destinate persoanelor cu dizabilităţi tariful este de 500 de lei/24 ore (tarif nefracţionat).

Aceste tarife pot fi achitate în numerar la automatele de plată SelfPay sau online pe site-ul mobilitateurbana4.ro.

"Nu vom permite ca spaţiile verzi, trotuarele sau locurile de parcare publice şi de reşedinţă să fie ocupate zile în şir de dube mai mici sau mai mari, de autocare sau de camioane. Aceste autoutilitare trebuie parcate fie în curtea societăţilor care le deţin, fie în alte spaţii special amenajate pentru ele, pe cheltuiala proprietarilor, nu să fie lăsate la voia întâmplării pe stradă, unde produc un disconfort real oamenilor şi unde de cele mai multe ori reprezintă un pericol pentru circulaţia publică. Evident, campania pe care o începem în luna august va debuta cu o perioadă în care vom aplica în principal sancţiunea avertismentului, urmând ca în funcţie de situaţie şi de modul de reacţie al şoferilor sancţionaţi, să dispunem blocarea roţilor autovehiculelor staţionate neregulamentar pe domeniul public", a declarat Daniel Băluţă, primarul Sectorului 4.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0835
Diferența 0.0012
Zi precendentă 5.0823
USD
Azi 4.3789
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3789
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0835 RON
USD flag1 USD = 4.3789 RON
GBP flag1 GBP = 5.8344 RON
CHF flag1 CHF = 5.4992 RON
AUD flag1 AUD = 2.8446 RON
DKK flag1 DKK = 0.6806 RON
CAD flag1 CAD = 3.1228 RON
HUF flag1 HUF = 0.0130 RON
JPY flag1 JPY = 0.0286 RON
NOK flag1 NOK = 0.4372 RON
SEK flag1 SEK = 0.4664 RON
XAU flag1 XAU = 572.5195 RON
Monede Crypto
1 BTC = 487871.42RON
1 ETH = 17225.19RON
1 LTC = 421.21RON
1 XRP = 11.34RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22544.201.03%
BET-BK4338.111.00%
BET-EF1235.541.25%
BET-FI83141.212.22%
BET-NG1698.181.80%
BET-TR52327.151.03%
BET-TRN50592.241.03%
BET-XT1943.951.10%
BET-XT-TR4419.261.10%
BET-XT-TRN4283.541.10%
BETAeRO952.22-0.68%
BETPlus3284.630.96%
RTL50581.871.08%

Opinii

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro

Nazare, după depistarea fraudei cu mașini second-hand: Nimeni nu e mai presus de lege

O nouă schemă de fraudă fiscală de amploare,...

Gabriel Biriș

Gabriel Biriș, reacție la deciziile CCR: Amatorism sau sabotaj?

Avocatul Gabriel Biriș critică dur modul în...

Fermier / Foto: Oana Pavelescu

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel