Balerini pentru Meghan Markle, o afacere de 700 milioane dolari

meghan_24669100
Meghan Markle va produce un serial Netflix. Află despre ce e vorba
Ce este inedit într-o afacere cu pantofi? Faptul că sunt confecționați din sticle de plastic cu utilizarea tehnologiei 3D. Ideea le-a venit oamenilor de afaceri americani, Roth Martin și Stephen Hawthornthwaite, după o călătorie în China din urmă cu șase ani. Acum, compania creată de ei vinde milioane de perechi de pantofi și, potrivit estimărilor Forbes, are forța necesară pentru a atinge o cifră de afaceri de 1 miliard de dolari.

În trei ani, firma Rothy’s - o combinație între numele lui Martin și porecla partenerului său, Stephen ”Hothy” - a apărut de nicăieri și a afișat câștiguri de 140 de milioane de dolari. Un succes datorat, într-o oarecare măsură, operațiunilor de marketing de pe rețele de socializare.

Printre altele, Meghan Markle, Ducesa de Sussex, este una dintre admiratoarele și clientele acestui brand. Jurnaliștii au observat, spre exemplu, că soția prințului Harry a purtat balerini negri marca Rothy’s pe durata sarcinii. O pereche de astfel de încălțări costă 145 de dolari.

Care este secretul acestui succes? O adaptare inteligentă la cerințele și preferințele cumpărătorilor, la obiceiurile lor. Nu toate femeile poartă tocuri de dimineața până seară, iar pantofii de la Rothy’s mizează pe comoditate și pe respect față de mediul înconjurător.

Citește și Dorința de a arăta mai bine i-a adus 1 miliard de dolari

Rothy’s este inclusiv pe gustul investitorilor. Recent, compania a atras 42 de milioane de dolari de la investitori, printre care Lightspeed Venture Partners și banca Goldman Sachs. Acum, afacerea este estimată la 700 milioane de dolari, din care 500 de dolari sunt deținuți de cei doi parteneri de afaceri.

Afterbusiness Vezi toate articolele
x close