ANOFM: Peste 60.500 locuri de muncă disponibile în România

joburi_21263400
ANOFM, angajări
Angajatorii români caută peste 60.500 muncitori, în prezent, la nivel naţional. În același timp angajatorii din Spaţiul Economic European (SEE) oferă, prin reţeaua Eures România, 139 de posturi, conform Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Ce posturi caută angajatorii români

În privinţa datelor centralizate pentru România, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: agent de securitate (5.462), lucrător comercial (3.423), muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet (3.129), manipulant mărfuri (3.030), muncitor necalificat la asamblarea şi montarea pieselor (2.745), ambalator manual (2.688), curier (2.371), muncitor necalificat la spargerea şi tăierea materialelor de construcţii (1.894), muncitor necalificat în industria confecţiilor (1.505) şi femeie de serviciu (1.001).

De asemenea, din cele 60.506 de posturi vacante declarate de către angajatori la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, 2.752 sunt destinate persoanelor cu studii superioare (inginer în diferite domenii de activitate; programator; funcţionar administrativ; contabil; referent de specialitate financiar-contabilitate etc.), 10.388 pentru persoanele cu studii liceale sau postliceale (agent comercial; vânzător; lucrător comercial; conducător auto transport rutier de mărfuri; tehnician mentenanţă electro-mecanică etc), 11.453 pentru persoanele cu studii profesionale (lăcătuş mecanic; sudor; fierar betonist; confecţioner asamblor articole din textile; operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice etc.), iar restul de 35.913 locuri de muncă pentru persoanele fără studii sau cu studii primare/gimnaziale (agent de securitate; muncitor necalificat la asamblarea şi montarea pieselor; curier; muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet; muncitor necalificat în industria confecţiilor etc).

Cerințele angajatorilor străini în România

Potrivit sursei citate, angajatorii din SEE pun la dispoziţie, prin intermediul reţelei Eures România, 139 de locuri de muncă vacante, cele mai multe în Austria (77) pentru: şofer de autobuz/autocar; sudor TIG pentru construcţie ţevi; constructor ţevi conform ISO; supraveghetor conducte industriale; sudor TIG/MAG pentru construcţie şi reparaţii rezervoare; maşinist, montator instalaţii, mecanic întreţinere instalaţii; sudor autogen; montator ţevi de termoficare pentru construcţii; constructor panouri de control; tehnician electrician (instalator); supraveghetor construcţii şi reparaţii rezervoare; supraveghetor instalaţii electrice; supraveghetor instalaţii mecanice; montator hidraulic (Ermeto).

În acelaşi timp, în Germania sunt disponibile pentru lucrătorii români 14 locuri de muncă (pentru: muncitor în producţie, zidar, tehnician service, mecatronişti), în Danemarca 12 posturi (operator utilaje-excavatorist; şef echipă; instalator/montator de ţevi şi conducte; tehnician constructor), în Polonia tot 12 locuri de muncă (şofer autocamioane de mare tonaj; montator construcţii), în Belgia sunt 11 posturi libere (tehnician industrial automatizări şi măcelar), în Norvegia - un număr de opt locuri (constructor nave; mecanic industrial; mecanic motoare; sudor) şi în Irlanda cinci locuri vacante (pentru îngrijitori copii).

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă Spaţiul Economic European pot consulta ofertele pe site-ul ANOFM, la secţiunea Eures, iar cei care caută un post în România se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă.

Citește și: ANOFM: Aproape 115.000 de locuri de muncă ocupate în primele șapte luni din an

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Cifra zilei Vezi toate articolele
x close