DCBusiness Actualitate Banii tăi Zilele în care vor fi plătite pensiile, alocaţiile şi indemnizaţiile în aprilie 2025, prin poştă sau în cont

Zilele în care vor fi plătite pensiile, alocaţiile şi indemnizaţiile în aprilie 2025, prin poştă sau în cont

Poștașul vine cu plicul / FOTO: Poșta Română
Alocațiile pentru copii, indemnizațiile, pensiile și toate celelalte drepturi sociale ajung la beneficiari înainte de Sărbătorile Pascale, anunţă Ministerul Muncii.

În luna aprilie 2025, toate plățile sociale vor fi făcute mai devreme, astfel încât românii să poată folosi acești bani pentru Sărbătorile Pascale.

”Noi, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale și instituțiile subordonate ne-am organizat pentru ca banii să ajungă la beneficiari cu câteva zile mai devreme, astfel încât românii să aibă timpul și resursele necesare pentru a-și pregăti în liniște sărbătorile”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială va face plata prestațiilor și beneficiilor sociale astfel:

Pentru cei care primesc banii în cont bancar: sumele vor fi virate între 14 și 16 aprilie 2025;

Pentru cei care primesc banii prin Poșta Română: - 11 aprilie 2025 – sumele vor fi virate către Poșta Română de către Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială - până pe 17 aprilie 2025, toți beneficiarii vor primi banii acasă.

Vor fi plătite anticipat:

- Alocația de stat pentru copii;

- Indemnizația de creștere a copilului;

- Stimulentul de inserție;

- Drepturile persoanelor cu dizabilități;

- Alocația lunară de hrană pentru persoane cu HIV/SIDA;

- Alocația de plasament;

- Indemnizația lunară de hrană pentru bolnavii de TBC;

- Ajutorul pentru susținerea familiei (VMI);

- Ajutorul de incluziune (VMI);

- Alte drepturi.

Casa Națională de Pensii Publice va face plata pensiilor astfel:

- În cont bancar: 11 aprilie 2025;

- Prin Poșta Română: începând cu 4 aprilie 2025;

- Pentru pensionarii din străinătate (Citi Bank): 17 aprilie 2025.

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă va face plata prestațiilor astfel:

- Între 15-17 aprilie plata ajutorului de șomaj va ajunge la beneficiari.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.