DCBusiness Articole recomandate Un nou sfânt a fost introdus în calendarul ortodox

Un nou sfânt a fost introdus în calendarul ortodox

Va fi chiar în luna ianuarie
Începând de anul viitor, creștinii ortodocși din România vor sărbători un nou sfânt, o decie în acest sens fiind luată de Sfântul Sinod.  

Reunit miercuri, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Sinod a decis să înscrie numele Sfântului Cuvios Nichifor cel Lepros în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, în ziua de 4 ianuarie.

O altă decizie se referă la incompatibilitatea slujirii clericale cu funcțiile și demnitățile publice, precizându-se că „arhiereului, preotului, diaconului, monahiei și monahului din Biserica Ortodoxă Română, le este interzis să ocupe funcții de demnitar/înalt funcționar public la nivel central sau local, în Statul român sau în alte state”.

De asemenea, Sfântul Sinod a reamintit că, potrivit sfintelor canoane, hirotoniile în treaptele de diacon și de preot în Biserica Ortodoxă Română se pot săvârși de către chiriarh doar pentru parohii și mănăstiri din eparhia pe care o păstorește conform prevederilor statutare.

Citește și Calendar Ortodox. Ce Sfânt sărbătorim ASTĂZI, 22 iulie

"Ierarhul care va hirotoni un candidat aparținând altei eparhii decât cea pe care o păstorește, fără încuviințarea ierarhului de la care provine candidatul, va fi trimis în judecata Consistoriului arhieresc prim, iar hirotonia va fi declarată nulă", au stabilit participanții la Sfântul Sinod al BOR.

Totodată, a fost aprobată înfiinţarea a două noi parohii pentru comunitățile ortodoxe române din Ljubljana (Slovenia) şi din Dubai (Emiratele Arabe Unite). Ambele parohii vor fi sub directa autoritate a Patriarhiei Române.

Articole recomandate Vezi toate articolele