DCBusiness Articole recomandate Situația din Ucraina, comparată cu criza rachetelor din Cuba

Situația din Ucraina, comparată cu criza rachetelor din Cuba

Ministrul adjunct de externe rus Serghei Ryabkov nu a exclus ca agravarea relațiilor dintre Statele Unite și Rusia să ajungă la evenimente similare crizei rachetelor din Cuba. El și-a exprimat speranța că Washingtonul și aliații săi europeni nu vor depăși "liniile roșii", care sunt formulate "foarte clar și inteligibil".

"Știți, se poate ajunge lesne la acest lucru", le-a răspuns Ryabkov jurnaliștilor, întrebat despre posibilitatea repetării crizei rachetelor din Cuba, scrie Kommersant. "Dacă, așa cum se spune, tovarășii din cealaltă parte nu înțeleg și totul va continua așa cum este, s-ar putea, conform logicii evoluției evenimentelor, să ne trezim brusc și să ne vedem în ceva similar", a adăugat ministrul adjunct. În opinia sa, acest lucru ar fi un eșec al diplomației și încă mai este timp "să încercăm să ajungem la un acord pe o bază solidă".

Criza rachetelor cubaneze reprezintă cele 13 zile din octombrie 1962, când URSS și Statele Unite au fost la un pas de a declanșa cel de-al treilea război mondial. Potrivit SUA, confruntarea a fost cauzată de amplasarea în Cuba a rachetelor nucleare sovietice capabile să ajungă la Washington. Potrivit URSS, rachetele din Cuba au fost o reacție a Moscovei la instalarea unor rachete americane similare în Turcia cu un an mai devreme, care amenințau direct Moscova.

Trupe SUA în Ucraina? Răspunsul lui Joe Biden

Joe Biden și Vladimir Putin au disctuat timp de două ore și un minut

Henry Kissinger: Relațiile SUA-China au luat-o pe un alt drum

În cadrul unei reuniuni a Consiliului de administrație al Consiliului rus pentru afaceri internaționale, Serghei Ryabkov a declarat că nedepășirea "liniilor roșii" ale Rusiei ar evita "intrarea în spirala unei confruntări". Ministerul rus de Externe depune eforturi pentru a obține garanții de securitate în direcția vestică. Potrivit lui Ryabkov, este vorba despre garanții juridice legale, "care ar include neextinderea în continuare a NATO spre est, neimplementarea de sisteme de armament care ne amenință în imediata vecinătate a teritoriului nostru".

În plus, ministrul adjunct de externe al Federației Ruse a declarat că Moscova nu va face concesii unilaterale, care sunt percepute de "adversari ca o manifestare de slăbiciune". Potrivit acestuia, Rusia este pregătită să mențină "relații oneste și de respect reciproc cu SUA și statele UE". "În același timp, orice dialog cu acestea este posibil doar pe baza principiilor de egalitate", a adăugat ministrul adjunct.

Rusia a declarat anterior că "liniile roșii" sunt aderarea Ucrainei la NATO și desfășurarea de arme în Ucraina care ar amenința Rusia. 

Agravarea relațiilor dintre Moscova și Kiev a devenit subiectul negocierilor dintre președinții Rusiei și Statelor Unite, Vladimir Putin și Joe Biden.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Articole recomandate Vezi toate articolele