DCBusiness Articole recomandate SGR: Peste 1,8 miliarde de ambalaje returnate de la începutul anului 2025

SGR: Peste 1,8 miliarde de ambalaje returnate de la începutul anului 2025

STUDIU: Majoritatea consumatorilor globali susţine interzicerea tipurilor de plastic ce nu pot fi reciclate uşor
Numărul ambalajelor cu sigla SGR, colectate în luna mai a acestui an, a fost de 438 de milioane, astfel că, de la începutul anului, românii au returnat peste 1,8 miliarde de recipiente de acest fel, arată datele Barometrului RetuRo, publicate joi.

"De la începutul anului, peste 1,8 miliarde de ambalaje cu garanţie au fost returnate de către consumatori, iar RetuRO a predat către reciclatori o cantitate de 141.000 de tone de ambalaje. În luna mai au fost colectate aproape 438 de milioane de ambalaje SGR, reprezentând 73% din cantitatea pusă pe piaţă. Cu o rată medie de colectare de peste 80% în ultimele 10 luni, Sistemul de Garanţie-Returnare continuă să sprijine tranziţia României către un model de consum sustenabil, mobilizând milioane de români să adopte un comportament responsabil faţă de mediu", se menţionează într-un comunicat de presă al administratorului Sistemului de Garanţie-Returnare (SGR), transmis AGERPRES.

RetuRO Sistem Garanţie Returnare S.A. este o companie ce funcţionează pe principiul "non profit", creată de un consorţiu de trei acţionari privaţi: Asociaţia Berarii României pentru Mediu (30%), Asociaţia Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate (30%) şi Asociaţia Retailerilor pentru Mediu (20%) şi un acţionar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (20%).

Compania funcţionează cu finanţare exclusiv privată şi are rolul de a asigura transparenţa asupra cantităţilor de ambalaje pentru băuturi puse pe piaţă şi returnate de consumatori, contribuind la dezvoltarea durabilă a României, prin gestionarea responsabilă a deşeurilor de ambalaje, în vederea atingerii ţintelor de reciclare impuse României de către Uniunea Europeană.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Articole recomandate Vezi toate articolele