DCBusiness Articole recomandate Reducerea vârstei de pensionare pentru acești angajați

Reducerea vârstei de pensionare pentru acești angajați

Legea a intrat în vigoare
Legea care prevede reducerea vârstei de pensionare pentru anumuți angajați a fost publicată vineri în Monitorul Oficial și a intrat deja în vigoare.

Este vorba despre reducerea vârsteiu de pensionare pentru soldații sau gradații profesioniști din armată și poliție.

Modificările care sunt prevăzute în Legea 69/2020 aduc egalitate de tratament militarilor și polițiști lor aflați în activitate și cei care au trecut în rezervă. 

În document este prevăzut ca pe lângă cei care beneficiază deja de această măsură de reducere vârstei de pensionare să poată beneficia și soldații sau gradații profesioniști trecuți în rezervă la împlinirea limitei de vârstă în serviciu, la expirarea contractului sau atunci când nu mai îndeplinesc criteriile specifice.

Pensionare anticipata a femeilor în 2020. Noutăți

De această nouă măsură pot beneficia acum și militarii, polițiștii sau funcționarii publici cu statut special care “au fost trecuți în rezervă ori au încetat raporturile de serviciu, ca urmare a reorganizării unor unități și a reducerii unor funcții din statele de organizare, precum și pentru alte motive ale instituțiilor din domeniul apărării naționale, ordinii publice și securității naționale, neimputabile militarului”.

Cadrele militare și polițiștii vor putea la pensia mai repede dacă vor avea vechimea minimă cerută, respectiv de cel puțin 25 de ani din care minimum 15 ani să reprezinte vechimea în serviciu.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Articole recomandate Vezi toate articolele