DCBusiness Articole recomandate Recunoașterea facială, testată pe aeroportul din Atena

Recunoașterea facială, testată pe aeroportul din Atena

Aeroportul din Atena
Aeroportul Internaţional din Atena a testat timp de mai multe săptămâni recunoaşterea facială pentru persoanele care călătoresc în spaţiul Schengen, intenţionând să extindă acest procedeu dacă astfel se poate economisi timp înainte de îmbarcare, a anunţat miercuri biroul de presă al aeroportului, relatează AFP. 

În practică, prin acest sistem numit "Smart Path" dezvoltat de compania SITA, pasagerul trebuie doar să se înregistreze pe terminalele de calculatoare unde este fotografiat şi se scanează paşaportul său. El poate apoi să treacă rapid de uşile de securitate unde faţa îi este recunoscută de camerele biometrice. 

Acest proiect-pilot, care a început în decembrie, nu este deocamdată accesibil decât pasagerilor care călătoresc cu compania aeriana greacă Aegean Airlines în spaţiul Schengen. 

Citește și:Huawei România, replică dură după acuzele de spionaj ale unui liberal

"Dacă rezultatele sunt convingătoare şi într-adevăr procesul de îmbarcare este mai rapid, acesta ar putea fi extins pentru mai mulţi pasageri într-o a doua fază care ar trebui să înceapă rapid", a declarat pentru AFP un reprezentant al aeroportului din Atena. 

Potrivit lui Alexandros Ziomas, un oficial de la Aeroportul Internaţional din Atena citat într-un comunicat SITA, acest sistem a redus timpul necesar pentru a înregistra şi verifica identitatea pasagerului la doar câteva secunde. 

Atena este "primul aeroport din Europa" care testează acest sistem de recunoaştere facială ce este deja utilizat pe aeroporturile din Brisbane (Australia), Doha (Qatar) şi Orlando (SUA), potrivit comunicatului de presa al companiei publicat la sfârşitul lunii martie. Alte aeroporturi din Europa, în special Paris Orly, Paris Charles de Gaulle şi Nisa, ar urma să implementeze acest sistem până la finele anului în curs, potrivit SITA.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Articole recomandate Vezi toate articolele