DCBusiness Articole recomandate Ravn X. Drona multirol care va lansa și sateliți. VIDEO

Ravn X. Drona multirol care va lansa și sateliți. VIDEO

Drona dezvoltată de compania Aevum va fi capabilă să lanseze rachete mici în timpul zborului, aeronava putând, de asemenea, să îndeplinească o gamă diversă de sarcini precum cele de supraveghere și recunoaștere.

Înființată în 2016, compania Aevum a dezvăluit recent proiectele privind drona Ravn X, o aeronavă de 24 de metri care poate lansa, din zbor, sateliți pe orbita joasă a Pământului.

Ravn X este catalogată de compania care o dezvoltă drept cea mai mare dronă din lume  cu o greutate brută la decolare de 27,5 tone.

Compania a declarat că a obținut un nou brevet care îi va permite să-și reconfigureze rapid drona pentru mai multe misiuni, inclusiv livrarea autonomă de marfă sau transportarea încărcăturilor utile ale senzorilor.

„Într-adevăr, serviciile pe care le oferă Aevum sunt de natură logistică”, a explicat CEO-ul și fondatorul Jay Skylus. 

Aeronava all-in-one, Ravn X, ar putea reprezenta un moment de cotitură, făcând trecerea de la dronele capabile de a efectua un singur tip de misiune.

Citește și: Campioni la consumul de bere. România a depășit Germania

Jay Skylus a remarcat că Ravn X poate avea o sarcină utilă de până la  15.000 de kilograme.  Aevum nu se așteaptă ca Ravn X să înlocuiască dronele dedicate misiunii pe care se bazează în prezent SUA, ci să ofere o nouă opțiune modulară care poate depăși mai multe provocări logistice.

Prima misiune a lui Ravn X va fi misiunea ASLON-45 a Forței Spațiale, un contract de 5 milioane de dolari pentru a testa capacitatea companiei de a lansa o sarcină utilă în 24 de ore sau mai puțin. Aevum a fost una dintre cele opt companii care a câștigat un contract de livrare de 986 milioane dolari, semnat pentru programul Orbital Services Program-4 , dezvoltat de Departamentul Apărării, prin care se doreștea a se utiliza companiile private pentru a trimite sarcini sateliți mici pe orbită. 

 

Articole recomandate Vezi toate articolele