DCBusiness Articole recomandate Racheta fără nume a rușilor. O surpriză. E altfel decât altele

Racheta fără nume a rușilor. O surpriză. E altfel decât altele

Expusă la vedere
Experții americani au descoperit o nouă armă pentru avioanele de atac Su-57, o rachetă ciudată, despre care nu știau nimic și care, spre deosebire de modelele obișnuite, este misterios de scurtă. Interesant este că proiectilul a fost prezentat la o expoziție organizată la Moscova.

Potrivit publicației The Drive, racheta fără nume din clasa ”aer-aer” a fost expusă în cadrul unui eveniment organizat de compania Vâmpel, care face parte din industria rusă a apărării, a fost construită, după toate probabilitățile, pe baza versiunii sovietice R-77.

Fiind mai scurtă decât alte modele din această familie, misterioasa rachetă este ideală pentru dispozitivele de lansare cu care sunt echipate avioanele de atac Su-57.

Autorii articolului din The Drive arată că, în linii mari, racheta fără nume și R-77 au destul de multe în comun, dar există și diferențe notabile. Se disting, în acest sens, micile orificii ce pot fi văzute în partea anterioară a proiectilului și care, în opinia experților americani, ar putea fi destinate lansării de raze laser.

Citește și Când și unde va izbucni un nou război mondial. Iată răspunsurile

Coincidență sau nu, dar materialul din The Drive vine în contextul în care Ministerul rus al Apărării a anunțat că a prezentat pentru prima oară unui grup de experţi americani noul său sistem de rachetă nucleară Avangard - un vehicul-planor conceput să fie lansat de o rachetă balistică intercontinentală, capabil să dezvolte viteze hipersonice. Un gest menit să demonstreze că un tratat-cheie privind controlul armelor strategice este încă eficient.

Rusia urmează să desfăşoare luna viitoare sistemul Avangard, unul dintre multele tipuri noi de arme lăudate de preşedintele rus Vladimir Putin drept cele mai avansate din lume, despre care a spus că poate atinge viteza de Mach 20 - adică de 20 de ori viteza sunetului.

Articole recomandate Vezi toate articolele