DCBusiness Articole recomandate Producția industrială se duce la vale. România, în top 5 al țărilor UE cu probleme

Producția industrială se duce la vale. România, în top 5 al țărilor UE cu probleme

România a raportat în martie un declin de 4,6%, după scăderea de 1% a producţiei industriale, înregistrată în februarie.
Producţia industrială a scăzut cu 1,6% în zona euro şi cu 1,1% în Uniunea Europeană în februarie, comparativ cu perioada similară din 2020, iar cel mai semnificativ declin s-a înregistrat în Malta, Estonia, Franţa, Germania şi România, arată datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

În rândul statelor UE pentru care sunt disponibile datele, în februarie, comparativ cu perioada similară din 2020, cele mai mare creşteri ale producţiei industriale au fost în Irlanda (41,4%), Lituania (9,7%) şi Finlanda (5,6%), iar cel mai semnificativ declin s-a înregistrat în Malta (minus 10,9%), Estonia (minus 8,9%), Franţa (minus 6,4%), Germania (minus 6%) şi România (minus 4,6%).

Producţia industrială a scăzut cu 1% în zona euro şi cu 0,9% în Uniunea Europeană în februarie, comparativ cu luna precedentă, după ce în ianuarie s-a înregistrat un avans de 0,8% în zona euro şi în Uniunea Europeană.

Citește și: Ajutoarele de stat pentru agenții economici. Platforma on-line, lansată de Ministerul Finanțelor

În rândul statelor UE pentru care sunt disponibile datele, în februarie, comparativ cu luna precedentă, cele mai mari creşteri ale producţiei industriale au fost în Ungaria (4,8%), Irlanda (4,2%) şi Croaţia (2,5%), iar cel mai semnificativ declin s-a înregistrat în Franţa (minus 4,8%), Malta (minus 3,8%) şi Grecia (minus 2,5%).

România a raportat un declin de 1% al producţiei industriale în februarie, comparativ cu luna precedentă.

Articole recomandate Vezi toate articolele