DCBusiness Articole recomandate Plan pentru salvarea Internetului. E grav! Care e problema

Plan pentru salvarea Internetului. E grav! Care e problema

Prea multe pericole îl pândesc
Creatorul World Wide Web (WWW), Tim Berners-Lee, a lansat proiectul Contract for the Web - un proiect global despre cum să salezi internetul de manipulări politice, de știri și informații false. Într-un cuvânt, un plan menit să facă internetul ”mai bun decât este în prezent”.

Proiectul, susținut de Facebook, Microsoft și Google, include trei principale direcții, care vizează guverne, companii și utilizatori obișnuiți. Pentru fiecare categorie există cerințe. Guvernele, spre exempllu, trebuie să asigure acces total la internet, să nu permită deconectarea lui și să respecte drepturile fundamentale ale omului.

La rândul lor, companiile trebuie să respecte și să protejeze datele personale, viața privată a utilizatorilor și să facă internetul accesibil, atât din punctul de vedere al prețului, cât și al răspândirii. În plus, companiile trebuie să ”creeze tehnologii care să stimuleze tot ce are omenirea mai bun și să lupte împotriva laturilor negative”.

La rândul lor, utilizatorii sunt îndemnați să posteze conținut util, să formeze comunități, unde membrii să se respecte reciproc, dar și pe ceilalși care nu fac parte din grupul lor, să promoveze onoarea, valorile culturale. Un punct separat la această categorie are în vedere bătălia pentru internet: utilizatorii sunt chemați să nu ignore amenințările, să combată încercările autorităților de a îngrădi accesul la internet prin reguli și norme, de a susține companiile și start-up-urile care contribuie la dezvoltarea rețelei.

Citește și Internetul anului 2030, coșmar pentru utilizatori! O spun experții

”Puterea internetului de a transforma viața oamenilor, de a îmbunătăți calitățile societăților și a lupta împotriva inegalităților constituie una dintre oportunitățile care definesc vremurile noastre. Dar dacă nu vom acționa acum și împreună pentru a-i împiedica pe cei care vor să divizeze și să distrugă, riscăm să pierdem acest potențial”, a declarat Tim Berners-Lee.

Articole recomandate Vezi toate articolele