DCBusiness Articole recomandate Petrolul rușilor nu duce lipsă de clienți. Occidentul are o nouă problemă

Petrolul rușilor nu duce lipsă de clienți. Occidentul are o nouă problemă

Rușii nu se pot plânge de lipsă de cumpărători
Rosneft, cel mai mare producător de petrol din Rusia, va expedia luna aceasta șapte încărcături de țiței către principalul rafinator din India, Indian Oil Corporation, scrie Reuters care citează comercianți care au cunoștință despre aceste tranzacții.

India, care este un cumpărător de țiței sensibil la preț, care a criticat OPEC și OPEC+ pentru menținerea prețurilor petrolului la un nivel "artificial de ridicat", și-a mărit achizițiile de țiței rusesc. Înainte de război, rafinăriile indiene cumpărau rareori petrol din Rusia la o asemenea scară din cauza costurilor ridicate de transport. 

Acum, potrivit surselor Reuters, Rosneft va încărca șapte nave de 100.000 de tone de amestec Urals din porturile rusești de la Marea Baltică, în a doua jumătate a lunii mai.  

Țițeiul Urals era vândut de obicei în Europa înainte de războiul din Ucraina, datorită apropierii de porturile rusești de la Marea Baltică și Marea Neagră. Cu toate acestea, după invazia Ucrainei, rafinăriile și comercianții occidentali au început să evite țițeiul rusesc și este de așteptat să continue să facă acest lucru timp de mai mulți ani, deoarece UE analizează detaliile implementării unui embargou total asupra tuturor importurilor de petrol rusesc. 

Marii comercianți internaționali au declarat deja că vor reduce sau vor elimina treptat achizițiile de țiței rusesc în următoarele săptămâni.

Viktor Orban: Ungaria nu poate sprijini noile sancțiuni UE împotriva Rusiei

India, al treilea mare importator de petrol din lume, se pare că negociază reduceri mari pentru petrolul rusesc pe care este dispusă să îl cumpere, cerând un preț sub 70 de dolari pe baril pentru a compensa problemele de logistică, finanțare și sancțiuni pentru cumpărarea de țiței care este acum toxic pentru cea mai mare parte a Occidentului. 

Barilul rusesc ieftin pare în prezent irezistibil pentru rafinăriile indiene, în ciuda avertismentelor din partea Statelor Unite că achiziționarea petrolului lui Putin nu este în interesul New Delhi. 

Creșterea achizițiilor de țiței rusesc în India ar putea face mai complicată urmărirea embargoului impus de Europa asupra petrolului rusesc. 

La începutul acestei săptămâni, directorul general al Shell, Ben van Beurden, a declarat că nu există nicio modalitate de a urmări dacă există țiței rusesc sau cât de mult țiței din Rusia va ajunge pe piața globală a produselor rafinate.

"Prin urmare, motorina care iese dintr-o rafinărie indiană care a fost alimentată cu țiței rusesc este considerată a fi motorină indiană", a adăugat directorul executiv al Shell, subliniind provocarea cu care se confruntă Occidentul pentru a interzice cu adevărat petrolul rusesc de pe piață.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Articole recomandate Vezi toate articolele