DCBusiness Articole recomandate Patronatele din turism cer un calendar clar al modificărilor fiscale

Patronatele din turism cer un calendar clar al modificărilor fiscale

Acești angajați vor avea salarii mai mari
În ajunul protestului contabililor și auditorilor care va avea loc luni, în Capitală, FPIOR și ANAT și-au exprimat sprijinul.

"Avem nevoie de predictibilitate legislativă, prin stabilirea unui calendar clar al modificărilor fiscale, cu o perioadă de minimum şase luni înainte de implementare", a declarat Corina Martin, secretar general al Federaţiei Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPIOR) şi preşedinta de onoare a Asociaţiei Patronale Resto Constanţa.

La fiecare două zile lucrătoare

FPIOR cere stoparea abuzurilor legislative şi a măsurilor fiscale opresive ce afectează profund fiecare antreprenor, economist, contabil şi contribuabil din România. "În ultimele luni, am fost martorii unei avalanşe de modificări legislative, care apar în medie la fiecare două zile lucrătoare! Considerăm imposibil să li se ceara celor care îşi plătesc taxele şi impozitele să-şi adapteze permanent afacerile sau bugetele personale la un astfel de ritm haotic", susţine Corina Martin.

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) a anunțat, la rândul ei, că susţine protestul "Fără haos în legislaţia fiscală".

Este anormal 

"Este anormal să creezi noi şi noi reguli pentru cei care îşi plătesc taxele. Statul şi ANAF trebuie să îi prindă şi să îi oblige să plătească pe cei care nu îşi achită taxele şi pentru asta au susţinerea noastră totală", declară Alin Burcea, preşedintele ANAT.

Protestul, intitulat "Fără haos în legislaţia fiscală", va începe la 8:30 în Piaţa Victoriei, la 9:30 se va pleca în marş spre sediul Ministerului de Finanţe din Piaţa Constituţiei, unde va avea loc o adunare publică de protest între orele 10:45 şi 13:30. Contabilii solicită predictibilitate legislativă prin stabilirea unui calendar clar al modificărilor fiscale, cu o perioadă de minimum şase luni înainte de implementare.

Articole recomandate Vezi toate articolele