DCBusiness Articole recomandate Parc fotovoltaic cu putere mai mare decât a unui reactor de la Cernavodă

Parc fotovoltaic cu putere mai mare decât a unui reactor de la Cernavodă

Panouri solare
Noul șef al ANRE George-Sergiu Niculescu a făcut mai multe declarații în cadrul celei de a IV-a ediţie a Romanian Solar Summit 2023.

Un parc fotovoltaic cu o putere instalată mai mare decât cea a unui reactor de la Cernavodă se va construi în România, ceea ce reflectă apetitul investitorilor de a redeveni jucători pe această piaţă, a declarat, joi, George-Sergiu Niculescu, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

"Am văzut, de când am ajuns la ANRE, o cerere pentru autorizaţie de înfiinţare - cred că este cea mai mare de până acum, un parc fotovoltaic de aproximativ 1.050 de MW, este doar un exemplu pe care vi-l dau pentru a sublinia apetitul investitorilor de a redeveni jucători pe această piaţă. 1.050 de MW, un singur parc fotovoltaic, o investiţie foarte mare; înseamnă o putere instalată mai mare decât un reactor de la Cernavodă, care se va construi în România. De ce echipamente şi de ce nivel de echipamente va avea nevoie pentru a fi realizată această investiţie? Şi pentru a nu muta dependenţa de la gazul natural rusesc către echipamente produse în alte părţi ale lumii - cred că foarte important pentru România este să avem o fabrică de panouri fotovoltaice care să deservească piaţa de aici" a menţionat George-Sergiu Niculescu, la cea de-a IV-a ediţie a Romanian Solar Summit 2023.

În opinia sa, România poate să reprezinte o piaţă foarte importantă şi care să deservească şi alte pieţe, având în vedere faptul că este plasată într-o zonă strategică.

"Cred că lipseşte din România o fabrică de construire de panouri fotovoltaice. Eu cred că România are avantajul de a fi plasată într-o zonă strategică în aşa fel încât, dacă vom avea astfel de investiţii, nu doar vom deservi piaţa internă şi cererea internă de echipamente pentru astfel de investiţii, ci şi piaţa regională", a adăugat şeful ANRE.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Articole recomandate Vezi toate articolele