DCBusiness Articole recomandate Majorări consistente. Salarii mai mari cu două și trei mii de lei

Majorări consistente. Salarii mai mari cu două și trei mii de lei

Păzitorii de cultură
Documentele-anexă la Legea salarizării unitare a bugetarilor sunt supuse unui nou proces de modificare. Un proiect de act normativ ce prevederea creșteri de salarii a ajuns pe ultima sută de metri, foarte aproape de votul final al deputaților, cu propunere de adoptare. 

De data aceasta, propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice prevede modificări ale salariilor stabilite pentru anul 2022, în cazul celor mai înalte funcții din bibliotecile naționale și muzele de interes național.

Inițiativa vizează trei tipuri de funcții: managerii (directori generali/directori), directorii generali adjuncți și directorii din bibliotecile naţionale sau de importanţă naţională, precum şi Biblioteca Academiei Române, din muzeele de importanță națională și încadrați la categoria "alte muzee" din Anexa III a Legii salarizării unitare.

Majorarea se referă la salariile la care trebuie să se ajungă până în 2022:

- pentru manageri - 10.529 lei pentru gradul I, de la 8.247 lei în prezent și 12.459 lei pentru gradul II, de la 8.774 lei; cresc inclusiv coeficienții de salarizare în funcție de grad: de la 3,30 și 3,51 la 4,21 și, respectiv, 4,98; pentru cei încadrați la categoria "alte muzee" vorbim de 8.423 lei pentru gradul I (de la 6.563 lei) și 9.283 lei pentru gradul II (8.301 lei);

- pentru directorii generali adjuncți: 9.651 lei la gradul I (față de 6.229 lei, în prezent) și 11.933 lei pentru gradul II (8.072 lei); noii coeficienți de salarizare vor fi 3,86 și 4,77 (față de 2,49 și 3,23); pentru cei încadrați la categoria "alte muzee" vorbim de 7.546 lei pentru gradul I (5.791 lei actuala valoare) și 8.678 lei pentru gradul II (7.282 lei actuala valoare);

Citește și Cinci salarii la pensionare. Este o lege nouă. Cui se adresează

- director: 9.651 lei la gradul I (6.229 lei actuala valoare) și 11.933 lei pentru gradul II (8.072 lei actuala valoare); noii coeficienți vor fi 3,86 și 4,77 (față de 2,49 și 3,23); pentru cei încadrați la categoria "alte muzee" vorbim de 7.546 lei pentru gradul I (5.791 lei actuala valoare) și 8.678 lei pentru gradul II (7.282 lei actuala valoare).

De la 1 ianuarie 2020 este prevăzută o majorare cu 20% a salariilor brute pentru personalul din cadrul Bibliotecii Naţionale a României și a Bibliotecii Academiei Române. Și, în fine, o majorare cu 100% a salariilor de bază din ianuarie pentru personalul din cadrul Institutului pentru studierea problemelor minorităților naționale.

Articole recomandate Vezi toate articolele