DCBusiness Articole recomandate Ion Ștefan, aviz negativ. A vorbit despre spitale și Stadionul Ghencea

Ion Ștefan, aviz negativ. A vorbit despre spitale și Stadionul Ghencea

Se lucrează, a spus Ion Ștefan
Ministrul propus al Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ion Ştefan, a declarat, marţi, la audierile din comisiile parlamentare de specialitate, unde a primit aviz negativ, că din 2 martie cererile de rambursare pe Programul Operaţional Regional se depun la minister doar în format electronic.

"Legat de digitalizare, data trecută la audieri am arătat cum stau cutiile cu bibliorafturi pe holuri şi cum se plimbă cu căruciorul dintr-un birou în altul documentele pentru a fi semnate. Vă anunţ că de ieri, 2 martie, cererile de rambursare POR nu se mai depun decât în format electronic. Absolut toate cererile de rambursare se depun la minister doar în format electronic. Cât de curând vom elimina şi căruciorul de transport din cadrul ministerului. Mai întâi sub formă pilot. În cadrul procedurii urmează şi contractele de finanţare să fie depuse pentru a fi semnate doar în format electronic. Pentru acest lucru, ministerul are deja un contract în implementare", a precizat Ion Ştefan.

Referindu-se la spitalele regionale, el a declarat că "pe 17 martie va avea loc la Bruxelles ceremonia de aprobare de către Comisia Europeană a primului spital regional de urgenţă - cel de la Iaşi - al cărui contract de finanţare l-am semnat anul trecut. Investiţia are o valoare de 500 milioane de euro. Guvernul liberal lucrează şi pentru parafarea contractelor pentru celelalte două spitale. La spitalul regional de urgenţă Cluj, proiectul este în etapa de precontractare, urmează să fie semnat contractul în această lună. La spitalul regional de urgenţă Craiova au fost solicitate clarificări la etapa de evaluare. Contractul de finanţare urmează să fie semnat în aprilie 2020", a arătat Ion Ştefan.

Citește și Bugetul Ministerului Lucrărilor Publice. Este de necrezut

Acesta a mai spus că la Stadionul Ghencea lucrările avansează astfel încât antrenamentele pentru EURO 2020 să poată avea loc, menţionând că "scaunele au fost montate aproape în totalitate şi în aprilie se montează gazonul".

Articole recomandate Vezi toate articolele