DCBusiness Articole recomandate Harry și Meghan s-au ÎNFURIAT! Cartea care le dă dureri de cap

Harry și Meghan s-au ÎNFURIAT! Cartea care le dă dureri de cap

S-au distanțat de această afacere
Prinţul Harry al Marii Britanii şi soţia sa, Meghan, s-au distanţat de o carte ce urmează să fie lansată și descrie perioada petrecută împreună în familia regală. Prin intermediul purtătorului lor de cuvânt, cei doi au explicat că nu au fost intervievaţi pentru biografie şi nu au avut nicio contribuţie la elaborarea ei, relatează presa internațională. 

Intitulată Finding Freedom, cartea urmează să apară în august şi, potrivit diferitelor surse citate de presa din Regalul Unit, promite să facă lumină în ceea ce priveşte frustrările cuplului în legătură cu palatul şi mass-media. Ducele şi ducesa de Sussex nu au fost intervievaţi şi nu au contribuit la Finding Freedom, a precizat într-un comunicat un purtător de cuvânt al cuplului.

Această carte se bazează pe experienţele proprii ale autorilor, în calitate de membri ai corpului regal de presă şi pe propriile relatări independente, se precizează în comunicat. Cartea, scrisă de reporterii regali Carolyn Durand şi Omid Scobie, jurnaliştii specializaţi în chestiuni regale, promite să detalieze dezamăgirile celor doi faţă de instituţia regală, potrivit The Telegraph.

Ziarul The Times a citat extrase din carte care sugerează existenţa unor conflicte între membrii familiei, Harry invocând faptul că Meghan nu a fost pe placul unora dintre rudele sale, iar alte voci susţinând că popularitatea cuplului trebuie ţinută în frâu.

Potrivit publicaţiei, Meghan a descris criticile din tabloide ca fiind aducătoare de moarte prin o mie de tăieturi. Conform The Telegraph, cartea îi prezintă pe Harry şi Meghan drept forţe perturbatoare cu capacitatea de a moderniza monarhia, descurajaţi de costumele gri şi de o mediatizare ostilă a vieţii lor private.

Citește și Fiul prințului Harry are probleme! Ce se întâmplă cu Archie

Cuplul şi fiul lor în vârstă de paisprezece luni, Archie, locuiesc în prezent în Los Angeles după ce a renunţat, în luna martie, la titlurile regale pentru a urma noi cariere. În ianuarie, cuplul şi-a anunţat intenţia de a duce o viaţă independentă şi de a-şi asigura propriile venituri. Harry şi Meghan, fostă actriţă, s-au căsătorit în mai 2018 în cadrul unei ceremonii considerate la vremea respectivă o infuzie de strălucire hollywoodiană şi modernitate în monarhia britanică, ei devenind astfel unul dintre cele mai celebre cupluri din lume.

Articole recomandate Vezi toate articolele