DCBusiness Articole recomandate Grecia deschide granițele pentru turism, din 19 aprilie. Care sunt CONDIȚIILE

Grecia deschide granițele pentru turism, din 19 aprilie. Care sunt CONDIȚIILE

Grecia. Condiţia prealabilă de intrare este ca turiştii respectivi să fie vaccinaţi cu ambele doze sau să aibă un test PCR actual, cu rezultat negativ.
Grecia intenţionează să ridice începând de luni condiţia intrării în carantină timp de şapte zile pentru turiştii din celelalte ţări ale Uniunii Europene.

Pentru a putea intra în vigoare, planul guvernului grec trebuie să fie aprobat, vineri, de experţii epidemiologi, potrivit cotidianului Kathimerini.

Condiţia prealabilă este ca turiştii respectivi să fie vaccinaţi cu ambele doze sau să aibă un test PCR actual, cu rezultat negativ. Unii dintre cei sosiţi pot face obiectul testării aleatorii.

Citește și: Certificatul COVID. Statele membre UE au respins implicarea OMS

Cele nouă aeroporturi cărora li se va aplica acest aranjament sunt cele din Atena , Salonic, Heraklion, Chania, Rhodos, Kos, Mykonos, Santorini și Corfu.

În plus, aceleași condiții se vor aplica și celor care intră în Grecia prin cele două puncte terestre de trecere a frontierei (Kulata-Promahonas și Makaza - Nymphaea, potrivit CNN.gr).

Pe teritoriul Greciei, turiştii trebuie să respecte regulile introduse pentru limitarea răspândirii noului coronavirus, printre care purtarea măştii care să acopere gura şi nasul.

Iniţial, Atena intenţiona să anunţe începerea sezonului turistic la 14 mai şi să ridice la acea dată condiţia carantinării. Această cerinţă va fi ridicată şi pentru călătorii veniţi din Israel, SUA, Regatul Unit, Serbia şi Emiratele Arabe Unite, relatează Agerpres.


Articole recomandate Vezi toate articolele