DCBusiness Articole recomandate Există și un EFECT POZITIV al pandemiei. S-a descoperit în Germania

Există și un EFECT POZITIV al pandemiei. S-a descoperit în Germania

Ce au mai descoperit experții germani
În timp ce efectele negative ale actualei pandemii sunt evidente, numeroşi germani au găsit şi o parte pozitivă a lockdown-ului impus, potrivit unui studiu amplu efectuat de Panelul Socio-Economic (SOEP), publicat vineri, relatează agenţia DPA.

Astfel, mulţi adulţi dorm mai bine, arată cercetarea la care au participat 6.500 de respondenţi din Germania intervievaţi anul trecut în perioada aprilie-iunie şi, din nou, anul acesta în ianuarie.

Directorul SOEP, Stefan Liebig, atribuie acest lucru faptului că mulţi angajaţi au scăpat de drumul obositor până la serviciu.

În schimb, nevoia implicării părinţilor în lecţiile pe care copiii şcolari le fac acasă şi lipsa contactelor sociale în afara membrilor apropiaţi ai familiei sunt percepute ca factori negativi în viaţa de familie.

Acelaşi studiu mai relevă că satisfacţia de ansamblu asupra vieţii de zi cu zi s-a diminuat oarecum în al doilea val al pandemiei COVID-19 comparativ cu primul.

Citește și Bill Gates s-a înșelat AMARNIC! Când se va termina PANDEMIA

Privind în perspectivă, cercetătorii SOEP şi profesorii Universităţii Bielefeld care au evaluat cercetarea cred că efectele asupra tinerilor sunt cele mai îngrijorătoare pe termen lung.

Copiii din acele familii care nu reuşesc să le ofere suficient sprijin educaţional ar putea avea de suferit, remarcă Stefan Liebig.

Articole recomandate Vezi toate articolele