DCBusiness Articole recomandate Șefii de la Drumuri au cheltuit doar 17% din buget pe autostrăzi şi drumuri naţionale

Șefii de la Drumuri au cheltuit doar 17% din buget pe autostrăzi şi drumuri naţionale

Nu avem autostrăzi suficente, iar drumurile naționale sunt pline de gropi. Cu toate acestea, șefii Companiei de administrare a Drumurilor Naționale și a Autostrăziilor nu au reușit să cheltuie bugetul alocat pentru anul 2018, potrivit unui document obținut de DCBusiness. 

Mai marii de la Compania de Drumuri se pare că nu au avut pe ce să cheltuie banii alocați pentru construcția de autostrăzi și drumuri naționale, dar și pentru întreținerea lor în prima jumătate a anului. Potrivit unui document semnat de Ministerul Transporturilor, Lucian Șova, pe data de 4 octombrie, gradul de execuție bugetară a banilor alocați Companiei a fost de 17%. 

Concret, șefii de la Drumuri au reușit să cheltuie 22% din fondurile alocate pentru construirea de autostrăzi, 4% din fondurile alocate pentru șosele de centură și abia 13% din bugetul alocat pentru drumurile naționale.

În ceea ce privește banii alocați pentru refacerea drumurilor afectate de indundații, aceștia sunt intacți, potrivit documentului obținut de DCBusiness.

Ministrul Transporturilor a ținut să precizeze că lucrările se fac în funcție de vreme. Potrivit sursei citate, bugetul Companiei de Drumuri este de de aproximativ 2,72 miliarde de lei pe anul 2018. 

Articole recomandate Vezi toate articolele