DCBusiness Articole recomandate Eugen Teodorovici a explicat ce se întâmplă cu amnistia fiscală

Eugen Teodorovici a explicat ce se întâmplă cu amnistia fiscală

Eugen Teodorovici
Proiectul restructurării financiare (amnistia fiscală) va fi prezentat public săptămâna aceasta sau cea viitoare, fiind o măsură care trebuie luată cât mai rapid pentru a produce efecte în economie, a declarat, luni, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, într-o conferinţă de presă. 

"Restructurarea financiară, am promis şi da, este o măsură în care, la fel, eu cred foarte mult că va fi de foarte mare ajutor în economie. Este un proiect de act normativ deja, s-a lucrat la acesta, o să discutăm şi cu doamna preşedinte (preşedintele ANAF, Mirela Călugăreanu - n. r.) acum să vedem ce mai este de adus. Sunt mai multe variante. Au venit colegii cu fel de fel de propuneri foarte bune, interesante în acest sens. Noi am spus în luna mai că vom ieşi public să prezentăm proiectul, cel puţin. Va trebui să ieşim, dacă nu săptămâna acesta, săptămâna viitoare va trebui să ieşim să prezentăm public", a spus Eugen Teodorovici. 

Amnistie fiscală pentru 600.000 de români. Decizie adoptată prin OUG

El a afirmat că vor avea loc discuţii şi că se va purta un dialog cu toţi cei interesaţi. Teodorovici a menţionat că măsura trebuie luată cât mai rapid pentru a produce efecte în economie, atât anul acesta, cât şi în cei care urmează, iar cu cât măsura este întârziată cu atât efectele în economie se vor simţi mai târziu.

În altă ordine de idei, şeful de la Finanţe a afirmat că rectificarea bugetară va avea loc la finalul lunii iunie sau în prima săptămână din iulie.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Articole recomandate Vezi toate articolele