Pe ansamblul acestui an, avansul PIB-ului Germaniei va fi probabil "semnificativ" sub nivelul de 3,7% previzionat în iunie, a avertizat Bundesbank.
"Creşterea din sectorul serviciilor se va atenua probabil considerabil în trimestrul patru din 2021. Industria va continua să fie afectată de problemele de aprovizionare. Comenzile industriale rămân la un nivel solid, ducând la un deficit extrem de ridicat între cerere şi producţie", apreciază Banca Centrală a Germaniei.
Instituţia consideră că serviciile vor avea de suferit de pe urma restricţiilor, pe fondul creşterii numărului de infecţii.
Perturbările din lanţurile de aprovizionare şi preţurile mai ridicate ale energiei vor duce la majorarea preţurilor de consum. "Per ansamblu, rata inflaţiei va continua probabil să crească pentru moment, înainte de a scădea gradual în 2022", a avertizat Bundesbank.
Citește și Angela Merkel a dezăluit tot: Secretele cancelarului german
Analiştii se aşteaptă ca miercuri Guvernul de la Berlin să înrăutăţească estimările privind evoluţia economiei germane în acest an. Până acum, autorităţile estimau un avans de 3,5% pentru acest an şi unul de 3,6% pentru anul următor.