DCBusiness Articole recomandate Disney reia emisiunea lui Kimmel după proteste și presiuni din partea Hollywood-ului

Disney reia emisiunea lui Kimmel după proteste și presiuni din partea Hollywood-ului

Jimmy Kimmel
Emisiunea lui Jimmy Kimmel revine pe micile ecrane marți, la mai puțin de o săptămână după ce ABC, rețeaua deținută de Disney, îl suspendase „pe termen nelimitat” din cauza unor remarci legate de uciderea activistului conservator Charlie Kirk. Decizia inițială a stârnit un val de critici din partea industriei de divertisment, dar și presiuni politice fără precedent.

Disney cedează după proteste și presiuni

Disney a anunțat luni că a decis reluarea difuzării show-ului Jimmy Kimmel Live!, după zile de negocieri între conducerea companiei și prezentator. „Am petrecut ultimele zile în discuții serioase cu Jimmy și, după aceste conversații, am decis reluarea emisiunii marți”, a transmis compania într-un comunicat citat de Financial TImes.

Suspendarea fusese decisă de CEO-ul Bob Iger și Dana Walden, responsabilă de televiziune și streaming, pentru a „evita inflamațiile într-un moment emoțional pentru țară”.

Reacții dure din partea Hollywood-ului

Decizia de suspendare a provocat proteste în fața studiourilor ABC, dar și reacții din partea unor vedete precum Tom Hanks, Jennifer Aniston și Meryl Streep. Sindicatele de la Hollywood au condamnat măsura, iar guild-ul scenariștilor a catalogat-o drept „laşitate corporatistă”.

Kimmel, un critic constant al republicanilor, afirmase într-un monolog că susținătorii lui Donald Trump încearcă să exploateze politic uciderea lui Charlie Kirk, „disperând să arate că tânărul care l-a împușcat nu este unul de-al lor”.

Citește și: Scandal uriaș în SUA: Obama intervine exploziv după concedierea lui Jimmy Kimmel

Trump și FCC intră în joc

Comentariile l-au atras imediat pe Donald Trump, care a salutat suspendarea rivalului său de lungă durată. Liderul republican a sugerat chiar retragerea licenței de emisie pentru posturile TV „care sunt împotriva lui”. „Le-aș lua licența. Ar fi treaba lui Brendan Carr”, a spus Trump, referindu-se la șeful Comisiei Federale pentru Comunicații (FCC).

Carr a catalogat situația ca fiind „foarte serioasă” pentru Disney, adăugând că „lucrurile se pot rezolva pe calea ușoară sau pe calea dificilă”.

Specialiștii în media au atras atenția că o astfel de măsură ar fi fără precedent și, cel mai probabil, neconstituțională. „Amenințarea cu retragerea licenței pentru opinii politice nu s-a mai făcut niciodată. Dacă nu e ilegală, cu siguranță contravine Primului Amendament”, a declarat Bill Carter, analist al industriei TV.

Un nou episod în conflictul lui Trump cu media

Suspendarea lui Kimmel se înscrie într-o serie de dispute între fostul președinte și marile trusturi media. ABC și CBS au plătit recent câte 16 milioane de dolari pentru a închide procesele intentate de Trump înaintea alegerilor, iar acțiunile în instanță împotriva New York Times și Wall Street Journal continuă.

Tot în acest an, Paramount a anunțat că va închide The Late Show with Stephen Colbert în mai 2026, o decizie salutată de Trump, care îl numise pe Colbert „un comediant fără talent”.

Kimmel, chipul ABC

Jimmy Kimmel este de aproape două decenii una dintre figurile centrale ale rețelei ABC. A fost gazda Who Wants to be a Millionaire?, a prezentat de patru ori gala Oscar și este cel mai longeviv prezentator de late-night activ. „El este imaginea postului, prezent la toate evenimentele-cheie pentru advertiseri”, a subliniat analistul Bill Carter.

Impactul pe bursă și presiunile asupra Disney

Revenirea emisiunii Jimmy Kimmel Live! are loc într-un context tensionat și pe piața financiară. În ultima săptămână, acțiunile Disney (NYSE: DIS) au înregistrat o ușoară scădere, investitorii reacționând la controversa suspendării și la apelurile de boicot lansate în mediul online. Potrivit Reuters și Barron’s, titlurile companiei au coborât cu circa 1% în ziua în care s-a anunțat suspendarea lui Kimmel, iar presiunea a continuat pe parcursul săptămânii, în timp ce rețelele sociale s-au umplut de mesaje cu hashtag-ul „Cancel Disney+”.

Chiar dacă pierderea de miliarde de dolari vehiculată de unele publicații nu este confirmată oficial, analiștii spun că imaginea companiei a avut de suferit. „Disney a fost prins între presiunea politică exercitată de Donald Trump și FCC, pe de o parte, și reacția puternică din Hollywood și din partea abonaților, pe de altă parte”, a explicat un comentator citat de Reuters.

Pentru moment, revenirea show-ului a temperat criticile industriei de divertisment și a redus tensiunea cu publicul fidel al lui Kimmel, însă rămâne de văzut dacă investitorii își vor recăpăta încrederea. Evoluția acțiunilor Disney în această săptămână va fi un test pentru modul în care piața percepe echilibrul delicat dintre libertatea de exprimare, presiunile politice și strategia corporativă a gigantului media.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Articole recomandate Vezi toate articolele