DCBusiness Afterbusiness Cutremur în lumea fotbalului. Carlo Ancelotti, judecat în Spania pentru fraudă fiscală

Cutremur în lumea fotbalului. Carlo Ancelotti, judecat în Spania pentru fraudă fiscală

Foto: Pexels.com
Celebrul antrenor de fotbal Carlo Ancelotti va fi judecat în Spania pentru fraudă fiscală.

Antrenorul italian al echipei de fotbal Real Madrid, Carlo Ancelotti, va fi judecat pentru evaziune fiscală după ce nu a declarat venituri din drepturi de imagine în 2014, a aflat miercuri AFP de la justiţia spaniolă.

Ancelotti "a recunoscut" faptele care s-au soldat cu un deficit de 386.361 de euro pentru Trezoreria Publică, potrivit unui document judecătoresc consultat de AFP.

"Este evident că există suficiente indicii pentru a considera că faptele cercetate ar putea constitui o presupusă infracţiune împotriva Trezoreriei Publice", a explicat în aceste documente judecătorul madrilen însărcinat cu ancheta.

Italianul şi-a declarat veniturile obţinute în calitate de antrenor al lui Real în 2014, dar nu şi cele provenite din drepturi de imagine şi alte surse de venit, potrivit serviciilor fiscale.

În schimb, tribunalul a respins o plângere din partea serviciilor fiscale pentru anul 2015, când antrenorul era rezident fiscal în Regatul Unit.

Ancelotti, în vârstă de 64 de ani, a antrenat-o pe Real între 2013 şi 2015, iar în 2021 a revenit pe banca madrilenilor. Când îi expiră contractul, în iunie 2024, el urmează să fie numit selecţioner al Braziliei. 

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Afterbusiness Vezi toate articolele