DCBusiness Articole recomandate Cum poți fi asigurat gratis la sănătate

Cum poți fi asigurat gratis la sănătate

Au crescut veniturile
Legislația din România permite ca asigurații din sistemul public de sănătate să poată lua în întreținere anumiți membrii ai familiei.

Astfel, cel pe care îl luăm în întreținere devine coasigurat și beneficiar al serviciilor medicale ca orice persoană asigurată în sistem.

Posibilitatea coasigurării unui membru al familiei este reglementată de Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

Cine poate fi coasigurat

Soţul, soţia şi părinţii fără venituri proprii, aflaţi în întreţinerea unei persoane asigurate în sistem sunt coasigurați, potrivit acestei legi.

Copii nu figurează în lista prevăzută de lege pentru că aceștia sunt asigurați implicit până la vârsta majoratului.

Persoana asigurată care dorește să ia în întreținere pe unul din membrii familiei care este fără venituri, trebuie, în primul rând să anunțe angajatorul căruia va trebui să-i ună la dispoziție următoarele documente, conform Ordinului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) nr. 1549/2018:

  • act de identitate valabil la data solicitării, original și copie, documente care să ateste relația de rudenie sau căsătoria cu persoana asigurată;

  • o declarație pe propria răspundere din care să rezulte că nu realizează venituri proprii

  • o declarație pe propria răspundere a persoanei asigurate prin care aceasta declară că are în întreținere persoana respectivă.

Coasigurații au acces și beneficiază de aceleași drepturi ca orice asigurat în sistemul public de sănătate adică la serviciile medicale din pachetul de bază pentru asigurați.

Citește și: Program unic. Evaluarea sănătății danturii copiilor a  demarat la Timișoara

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Articole recomandate Vezi toate articolele