DCBusiness Articole recomandate Comisia Europeană crește bugetul alocat Politicii Agricole Comune

Comisia Europeană crește bugetul alocat Politicii Agricole Comune

Comisia Europeană a revizuit în creştere bugetul alocat Politicii Agricole Comune (PAC) în noua sa propunere privind bugetul multianual al UE pentru perioada 2021 - 2027, transmite AFP.

Noua propunere a Executivului comunitar permite "sprijinirea fermierilor ca garanţi ai securităţi alimentare şi implementarea Pactului Ecologic în sectorul agricol", a dat asigurări marţi comisarul pentru agricultură, Janusz Wojciechowski. Acesta a declarat că agricultura va primi în fiecare an cu 2% mai multe fonduri faţă de nivelul din 2020.

În primul proiect de buget pentru perioada 2021 - 2027, CE a propus aprobarea sumei de 365 de miliarde de euro pentru PAC, în scădere cu 5% faţă de cea alocată pentru intervalul 2013 - 2020, când Marea Britanie era un contributor major.

2,5 milioane de € pentru Observatorul European al mass-media digitale

Conform noului plan, Executivul comunitar susţine majorarea bugetului PAC cu 26,4 miliarde euro, comparativ cu propunerea precedentă, la 391,4 miliarde euro.

Proiectul de buget pentru 2021 - 2027 al Uniunii Europene, cunoscut sub denumirea de cadru financiar multianual, este în valoare de aproximativ 1.100 de miliarde de euro, iar aproximativ o treime reprezintă alocarea pentru Politica Agricolă Comună.

Sumele destinate Politicii Agricole Comune reprezintă cea mai importantă parte a bugetului Uniunii Europene. Odată cu Brexit, bugetul alocat PAC va scădea în mod automat, însă unele state membre vor să se aloce sume mai mari pentru a finanţa alte priorităţi, în timp ce pentru altele prioritatea este menţinerea PAC.

Articole recomandate Vezi toate articolele