DCBusiness Articole recomandate Comerțul cu ridicata scade. Vânzările de alcool și tutun, cresc

Comerțul cu ridicata scade. Vânzările de alcool și tutun, cresc

Românii au trei mărci autohtone pe care le preferă / Foto: Freepik
Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, a scăzut faţă de luna precedentă ca serie brută cu 4,2%, potrivit datelor prezentate joi de Institutul Național de Statistic (INS).

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata, în luna aprilie 2021, comparativ cu luna precedentă, a scăzut pe ansamblu cu 4,2%, ca urmare a scăderii cifrei de afaceri din: comerţul cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (-14,3%), comerţul cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (-10,5%), comerţul cu ridicata nespecializat (-6,7%), comerţul cu ridicata specializat al altor produse (-5,2%), activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata (-4,5%), comerţul cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (-4,4%) şi comerţul cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (-4,3%).

Comerţul cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului a crescut cu 3,8%.

Avertisment: Aveți grijă ce bijuterii cumpărați

Cifra de afaceri, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna aprilie 2021, comparativ cu luna precedentă, a crescut pe ansamblu cu 2,1%.

Comparativ cu luna aprilie 2020, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata a crescut în aprilie 2021 pe ansamblu cu 36,4%. Cele mai mari creșteri s-au înregistrat la cifra de afaceri din comerţul cu ridicata specializat al altor produse (+59,5%), comerţul cu ridicata nespecializat (+39,0%) și comerţul cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+34,7%).

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata, serie ajustată, în luna aprilie 2021, comparativ cu luna similară a anului trecut, a crescut pe ansamblu cu 27,8%.

În perioada 1 ianuarie-30 aprilie, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata, comparativ cu perioada similară din 2020, a înregistrat o creştere pe ansamblu cu 12,6%.

Articole recomandate Vezi toate articolele