DCBusiness Articole recomandate Chiulangii din Parlament, amendați. Ce penalizări vor plăti

Chiulangii din Parlament, amendați. Ce penalizări vor plăti

Parlament
Parlamentarii absenți riscă să piardă 5% din indemnizație pentru fiecare zi nemotivată, spune o nouă Lege care a fost promulgată de președinte.

Parlamentarii care lipsesc nemotivat de la ședințele Camerei Deputaților sau ale Senatului vor fi sancționați mai dur decât până acum: li se va reține 5% din indemnizația lunară brută pentru fiecare zi de absență, față de 1% cât era anterior. Legea care prevede această modificare a fost promulgată de președintele interimar Ilie Bolojan.

Amenzi mai mari pentru chiulangii

Actul normativ modifică articolul 29 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor, majorând semnificativ penalizarea financiară aplicabilă aleșilor care nu participă la activitățile parlamentare prevăzute în programul oficial.

„Neparticiparea la cel puțin o activitate parlamentară desfășurată în sediul Camerei Deputaților sau Senatului (...) se consideră absență nemotivată și are drept consecință reținerea a 5% din indemnizația lunară brută”, prevede noul text de lege.

Inițiatorii proiectului susțin că măsura va stimula prezența și implicarea reală a parlamentarilor, în contextul în care absențele repetate pot afecta cvorumul, amânând sau chiar blocând votul asupra unor legi importante.

„Lipsa de participare la ședințe ar trebui să aibă consecințe mai semnificative. Participarea este o datorie fundamentală, iar neglijarea ei poate afecta procesul legislativ”, se arată în expunerea de motive.

Cum pot fi „motivate” absențele

Deși sancțiunea de 5% este fermă, legea menține o serie de modalități prin care o absență poate fi considerată motivată, conform articolului 28 din același act normativ:

Dacă deputatul sau senatorul primește permisiunea de a absenta de la liderul grupului parlamentar, pentru motive personale sau legate de exercitarea mandatului;

Dacă apar situații neprevăzute și absența este ulterior aprobată de Biroul permanent;

Dacă parlamentarul este membru al Guvernului sau participă la activități oficiale stabilite de conducerea Camerei, de Guvern sau de Președintele României;

Dacă este în concediu medical sau i-a fost aprobată motivarea de către liderul de grup ori de Biroul permanent.

În plus, numele parlamentarilor cu absențe nemotivate va fi publicat lunar pe site-urile oficiale ale celor două Camere, conform regulamentelor în vigoare.

Noi obligații de transparență: CV-uri publice și dovadă de primire pentru declarațiile de avere

Legea aduce și modificări la articolul 4 din Statut, referitoare la declarațiile de avere și interese:

Acestea vor fi depuse conform Legii nr. 176/2010 și însoțite de o dovadă de primire emisă de secretarul general al Camerei respective;

În plus, fiecare deputat și senator va trebui să depună un curriculum vitae, care va fi publicat pe site-ul Camerei Deputaților sau al Senatului.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Articole recomandate Vezi toate articolele