DCBusiness Articole recomandate Băncile europene explodează pe bursă după pauza anunțată de Trump

Băncile europene explodează pe bursă după pauza anunțată de Trump

Totul crește / FOTO: Freepik
În ultimele cinci sesiuni, sectorul bancar a pierdut 17%. Acum se grăbește să recupereze.

Băncile europene înregistrează joi creșteri spectaculoase pe piețele bursiere și se îndreaptă către cea mai mare apreciere zilnică din ultimii cinci ani, după ce președintele Donald Trump a anunțat miercuri o pauză de 90 de zile privind aplicarea tarifelor vamale „reciproce”, cu excepția celor care vizează China.

Indicele sectorial bancar urca cu 7,3% în jurul orei 09:35 GMT, în timp ce indicele Stoxx600 avansa cu 5,02% în același interval. Sectorul bancar, care a pierdut 17% în ultimele cinci sesiuni, ar putea marca astfel cea mai puternică revenire zilnică de la noiembrie 2020, dacă tendința se menține.

În Franța, BNP Paribas, Crédit Agricole și Société Générale înregistrau creșteri de peste 8%, comparativ cu o avansare de 5,5% pentru indicele CAC 40 în același moment.

Și băncile spaniole Santander și Sabadell, alături de cele italiene UniCredit, Intesa Sanpaolo și BPER Banca, se apreciau cu peste 9%.

În restul Europei, instituții precum Deutsche Bank, Commerzbank, Raiffeisen Bank, Danske Bank și Nordea Bank consemnau creșteri de peste 7%.

Articole recomandate Vezi toate articolele