DCBusiness Articole recomandate Banca ți-a trimis datele la Biroul de Credit fără să-ți spună. Ce poți cere

Banca ți-a trimis datele la Biroul de Credit fără să-ți spună. Ce poți cere

Poți cere băncii să-și steargă datele
Regulile GDPR se aplică în extrem de multe situații în care este vorba despre datele personale. Aceste reguli se aplică implicit în cazul băncilor sau istituțiilor financiare nebancare (IFN-uri).

Acestea sunt obligate să ne anunțe atunci când ne trimit datele la Biroul de Credit, în cazul în care nu am fost notificați, putem cere băncii să corecteze sau să șteargă datele noastre iar același lucru trebuie raportat și la Autoritatea de Protecția Datelor.

Băncile și instituțiile financiare nebancare (IFN) trebuie să ne anunțe cu privire la transmiterea datelor noastre la Biroul de Credit, cu atât mai mult atunci când e vorba de transmiterea unor date negative. Dacă ne trezim raportați la Biroul de Credit, chiar cu date inexacte, putem sesiza aceste nereguli băncilor, pentru corectare/ștergere, iar, în subsidiar, Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP).

Asociațiile de proprietari. Acest lucru este ABSOLUT interzis

Potrivit raportului GDPR pe anul trecut, multe dintre sesizările primite de ANSPDCP în 2018 erau legate de datele transmise la Biroul de Credit. Cele mai multe dintre sesizări s-au finalizat cu ștergerea datelor negative din Biroul de Credit pentru că transmiterea lor acolo se făcuse cu încălcarea legislației de protecția datelor.

Este necesar de menționat faptul că transmiterea datelor către Biroul de Credite nu este un lucru ilegal din punctul de vedere al GDPR.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Articole recomandate Vezi toate articolele