DCBusiness Articole recomandate Anunțul Patriarhiei despre cum se va desfășura slujba de Înviere

Anunțul Patriarhiei despre cum se va desfășura slujba de Înviere

Este al 12-lea an consecutiv în care Sfânta Lumină este adusă în România, tradiţia fiind instituită de Patriarhul Daniel în anul 2009.

Slujba de Înviere se va desfășura normal, anunță Patriarhia Română. Se vor purta măști, se va respecta distanțarea sanitară, iar la biserică se merge pe jos sau cu mașina.

Conform Patriarhiei, întâlnirea de joi organizată de Secretariatul de Stat pentru Culte la sediul Guvernului pe tema condițiilor în care se vor desfășura anul acesta Sărbătorile Pascale a fost bazată pe „un dialog deschis, onest, animat de cele mai bune intenții comune în identificarea soluțiilor optime pentru respectarea libertății religioase și, simultan, a respectării măsurilor sanitare în vigoare”.

Patriarhul Daniel: Să zicem fraţilor şi celor care ne urăsc pe noi

Cultele religioase au făcut propuneri adecvate situației epidemiologice încă delicate, dar și respectării depline a libertății religioase prin posibilitatea participării fizice a credincioșilor la momentele importante ale sărbătorilor, respectiv la Slujba de Înviere.

„Deschiderea tuturor oficialităților pentru buna, ordonata și în același timp fireasca desfășurare a Slujbei de Înviere, ca și a celorlalte sărbători proprii altor culte religioase în următoarea perioadă, indică faptul ca acestea se vor putea desfășura normal, cu respectarea riguroasă a tuturor măsurilor sanitare ce vor rămâne obligatorii (purtarea măștii, distanțarea sanitară, deplasarea pe jos sau cu mijloc de transport propriu la lăcașul de cult de care aparținem etc)”, este mesajul Patriarhiei.

Datele concrete legate de organizarea și desfășurarea Slujbei de Înviere vor fi comunicate atât de Patriarhia Română, cât și de autorități după ce vor fi stabilite.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Articole recomandate Vezi toate articolele