DCBusiness Actualitate Ajutoarele de stat pentru agricultură, piscicultură și acvacultură se prelungesc până la finalul acestui an

Ajutoarele de stat pentru agricultură, piscicultură și acvacultură se prelungesc până la finalul acestui an

Un fermier culege roșii / Foto: Freepik
Ajutoarele de stat pentru agricultură, piscicultură și acvacultură se prelungesc până la finalul acestui an, anunţă deputatul Florin Roman.

"O veste bună pentru agricultorii din România vine de la Bruxelles. Statele membre vor putea acorda ajutoare de stat pentru sectorul agricol primar, precum și pentru sectoarele pescuitului și acvaculturii, până la 31 decembrie 2024, termenul inițial fiind de 30 iunie 2024. Deoarece sectorul agricol a reprezentat întotdeauna o componentă tradițională în economia noastră națională, statul român este fruntaș la capitolul ajutoarelor oferite agricultorilor, România acordând fermierilor, potrivit Euractiv, subvenții naționale în valoare de 770 de milioane de euro, fiind pe locul patru în UE la acest capitol", transmite deputatul Florin Roman într-o declaraţie făcută la Parlament.

Prelungirea limitată va permite statelor membre să continue să ofere ajutor fermierilor acolo unde este necesar și să garanteze că măsurile de sprijin în criză sunt puse în aplicare în mod eficient.

În martie 2022, Comisia Europeană a adoptat Cadrul Temporar de Criză privind ajutoarele de stat pentru a sprijini economia europeană în contextul războiului declanșat de Rusia în Ucraina. În 2023, a fost introdus Cadrul Temporar de Criză și Tranziție (TCTF), plafoanele inițiale privind schemele de ajutor fiind mărite la 280.000 de euro/fermă, 350.000 de euro/întreprindere din sectorul piscicol și 2,25 milioane de euro/companie în alte sectoare.

De această reglementare au beneficiat și domenii precum procesarea alimentară și producția de îngrășăminte, afectate de prețurile ridicate ale energiei și de restricțiile asupra importurilor de îngrășăminte din Rusia și Belarus, transmite parlamentarul liberal.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele