Președintele american Donald Trump anunță că SUA nu vor ataca Iranul înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului, din 3 noiembrie, susținând că Washingtonul poartă „discuții productive” cu Teheranul. Trump a reiterat însă că Iranul „nu va avea o armă nucleară”.
„Avem discuții productive cu Republica Islamică Iran. Vreau să fie clar pentru toată lumea că, deși Iranul se află într-o situație foarte dificilă, atât din punct de vedere economic, cât și militar, și deși blocada va rămâne în vigoare în totalitate, în timp ce prin Strâmtoarea Ormuz circulă cantități record de petrol - 22 de milioane de barili numai în cursul nopții trecute, fără ca niciun baril să provină din Iran sau să fie destinat Iranului!
Nu vom mai ataca Iranul înainte de alegerile de la jumătatea mandatului, care vor avea loc în Statele Unite pe 3 noiembrie.
IRANUL NU VA AVEA O ARMĂ NUCLEARĂ!", a transmis preşedintele SUA într-o postare pe Truth Social.
Războiul pe care Statele Unite şi Israelul l-au lansat împotriva Iranului a intrat în a opta lună şi procesul de soluţionare se află în impas, cu sancţiuni americane intensificate şi atacuri ocazionale ale Teheranului împotriva petrolierelor în Strâmtoarea Ormuz, în timp ce Washingtonul şi Teheranul desfăşoară discuţii directe şi indirecte de mai multe luni pentru a ajunge la un acord care să încheie conflictul.
