Protest major la IAR Ghimbav. Ce reclamă sindicalițtii

IAR Brasov
IAR Ghimbav
Sindicatul IAR Ghimbav organizează luni un miting, nemulțumit de creșterea indemnizațiilor membrilor Consiliului de Administrație și de blocarea indexării salariilor.

Sindicatul IAR Ghimbav va organiza luni, 12 octombrie, un miting în incinta societății, în semn de nemulțumire față de creșterea de peste patru ori a indemnizațiilor membrilor Consiliului de Administrație (CA). Sindicaliștii reclamă că indexarea salariilor cu inflația, negociată la nivelul companiei în luna iunie, nu a fost acordată.

„Luni 12 octombrie 2026, la ora 10:00 vom organiza un miting în societatea IAR, la care vor participa toți salariații, pentru a afla punctul de vedere al acestora referitor la creșterea, de peste 4 ori, a indemnizațiilor membrilor CA din IAR SA”, se arată în comunicatul sindicatului.

Organizația susține că majorarea indemnizațiilor are loc în timp ce creșterea salariilor angajaților, negociată cu inflația, a fost blocată de Guvern.

Sindicatul reclamă un grad redus de încărcare cu lucrări

Sindicaliștii și-au exprimat îngrijorarea cu privire la situația societății și la perspectivele acesteia. Potrivit comunicatului semnat de președintele Sindicatului IAR Ghimbav, Suba Arpad, încărcarea cu manoperă a companiei este sub 20%.

„Societatea și salariații IAR se află într-o situație neplăcută și destul de delicată, care generează preocupări legitime cu privire la situația actuală și la perspectivele de evoluție”, se arată în comunicat.

Sindicatul atrage atenția că România cheltuiește 16,8 miliarde de euro pentru înarmare, inclusiv pentru achiziția de elicoptere militare, în timp ce societatea IAR are un volum redus de lucrări.

Sindicaliștii reclamă întârzieri la drepturile salariale

Organizația afirmă că unele drepturi salariale prevăzute în contractul colectiv de muncă sunt acordate cu întârziere, pe fondul actelor normative adoptate de Guvern. Sindicatul spune că indexarea salariilor cu inflația a fost negociată în iunie 2026, dar nu a fost pusă în aplicare.

Totodată, reprezentanții angajaților critică o decizie care, potrivit comunicatului, ar fi dus la creșterea numărului de salarii de directori plătite de societate.

„În urma deciziilor luate de Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, d-l Ambrozie-Irineu Darău, în nici 3 luni, s-a ajuns ca societatea IAR să plătească de la 3 salarii de directori (general, executivi), la 9 salarii de directori (general, executivi, membri CA)”, susține sindicatul.

IAR Ghimbav critică achizițiile de elicoptere de la furnizori străini

Sindicaliștii au criticat și faptul că România cumpără echipamente militare de la furnizori străini, în timp ce industria de apărare autohtonă are puține comenzi. Ei susțin că societățile din acest sector depind de deciziile guvernelor și de contractele militare încheiate de stat.

În cazul elicopterelor militare, sindicatul afirmă că este pentru prima dată din 1969 când Guvernul României semnează un contract de achiziție cu un alt furnizor decât IAR. Compania ar fi fabricat și asigurat, de-a lungul timpului, mentenanța elicopterelor militare ale Armatei României.

„Ne exprimăm totala dezamăgire față de miniștrii din Guvernul României care nu au reușit să «convingă» Guvernul României să semneze contracte de achiziții militare cu societățile din industria de apărare românească”, se mai arată în comunicatul organizației sindicale.

Actualitate Vezi toate articolele
x close