Americanii ar cumpăra o casă BÂNTUITĂ, dacă ar găsi-o ”la ofertă”

bantuita_77115100
Majoritatea americanilor nu ar da atenție fantomelor și ar fi de acord să cumpere o casă bântuită, cu condiția ca aceasta să fie la un preț bun.

Aproape trei sferturi dintre americani (73%) ar lua în considerare cumpărarea unei case în care au fost observate evenimente paranormale, dacă li s-ar oferi un preț scăzut. În același timp, aproape jumătate dintre americani (44%) cred că locuiau deja într-o casă în care erau fantome. Acest lucru este demonstrat de un sondaj realizat la 1.000 de persoane, comandat de portalul de imobiliare, Realestatewitch.

Doar 5% consideră prezența forțelor supranaturale în casă unul dintre principalele obstacole în calea achiziției.

Cele mai întâlnite probleme în calea achiziției unei case sunt: mucegaiul și ciupercile din locuință (57%), problemele cu fundația (56%), prezența azbestului, alimentarea cu apă deficitară și termitele (54% fiecare), dar și prezența unor insecte sau un acoperiș care are scurgeri (53%).

Respondenții au spus și cum văd aceștia o casă bântuită clasică. Printre cele mai frecvente semne sunt: sunetele ciudate (64%), senzația că sunt priviți de altcineva (60%), umbre neobișnuite în casă (59%), contururi încețoșate ale fantomelor (56%), locuri în casă unde este foarte frig sau cald (55%).

Deși în ultimul an, proporția americanilor care cred în supranatural a crescut de la 70% la 76%, acum sunt mai mulți oameni care sunt gata să cumpere o casă bântuită. Un sondaj similar din 2020 arăta că doar aproximativ 60% dintre persoane ar cumpăra o casă bântuită.

Citește și: Jocul Calamarului a generat venituri IMENSE. Cifrele care aruncă în aer box-office-ul

Afterbusiness Vezi toate articolele
x close