Amendă pentru firma care hrănește oamenii aflați în carantină în Mamaia

hotel_flora_32101800
Hotel Flora, unde sunt cazați oamenii aflați în carantină
Firma care asigură serviciile de alimentaţie persoanelor aflate în carantină la hotelul Flora, situat în staţiunea Mamaia, a fost amendată cu suma totală de 13.000 de lei de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Constanţa, pentru diverse nereguli constatate în urma unui control, au informat, miercuri, reprezentanţii instituţiei.

De asemenea, au fost retrase de la comercializare 27 de kilograme de materii prime şi preparate culinare.

"În data de 09.04.2020, comisarii (...) au efectuat o acţiune de control operativ la agentul economic SC Black Wave Center SRL, ca urmare a informaţiilor apărute în mass-media, privind serviciile de alimentaţie publică prestate pentru persoanele aflate în carantină, la Hotelul Flora din staţiunea Mamaia. (...) Pentru abaterile de la legislaţia specifică protecţiei consumatorilor constatate, au fost aplicate 3 amenzi în valoare de 13.000 lei, dispunându-se şi măsura opririi definitive de la comercializare pentru o cantitate de 27 kg materii prime şi preparate culinare", se precizează într-un comunicat de presă transmis de CJPC Constanţa.

Potrivit sursei citate, au mai fost dispuse măsuri de remediere a deficienţelor constatate, precum şi măsuri de achiziţionare de echipamente termoizolante, în vederea transportării preparatelor culinare către consumatori în condiţii optime şi sigure.

Alte deficienţe se referă la depozitarea necorespunzătoare, direct pe pavimentul neigienizat, a navetelor cu pâine proaspătă neambalată, precum şi a navetelor cu fructe, lipsa verificării metrologice la unul dintre cele două cântare existente în unitate, dar şi la nerespectarea gramajului declarat.

La centrul de carantinare instituit la hotelul Flora din staţiunea Mamaia sunt cazate sute de persoane.

SC Black Wave Center SRL este deținută de Adriana Strutinsky, fosta soție a lui Sorin Strutinsly. Sorin Strutinsky este acuzat de complicitate la luare de mită, în formă continuată, şi de trafic de influenţă alături de Dănuţ Căpăţînă, fostul manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei“ Constanţa, este bănuit de două infracţiuni de luare de mită, dintre care una în formă continuată.

x close