Vizita Papei Francisc. Suveranul Pontif a binecuvântat 800 de bolnavi, la Iași

Matei Ion |
Data actualizării: | Data publicării:
Papa Francisc a numit, miercuri, prima femeie care deţine un post de rang înalt în Secretariatul de Stat al Sfântului Scaun
Papa Francisc a numit, miercuri, prima femeie care deţine un post de rang înalt în Secretariatul de Stat al Sfântului Scaun

Papa Francisc i-a binecuvântat sâmbătă, la Iaşi, pe cei aproximativ 800 de bolnavi care l-au aşteptat în Catedrala romano-catolică "Sfânta Maria Regină", mulţumindu-le acestora "pentru că îşi duc înainte boala". 

"Vă mulţumesc tuturor celor care îi însoţiţi şi mulţumesc vouă bolnavilor pentru că duceţi înainte boala", a afirmat Suveranul Pontif. 

Sfântul Părinte le-a cerut credincioşilor să se roage pentru el. 

"Nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine!", a adăugat acesta. 

Ulterior, Sanctitatea Sa s-a deplasa cu papamobilul spre Palatul Culturii, unde a fost aşteptat, potrivit organizatorilor, de peste 70.000 de pelerini veniţi la Iaşi din toată regiunea de nord-est a ţării, dar şi din Republica Moldova. 

De pe scena amplasată în Piaţa Palatului Culturii special pentru acest eveniment, Papa Francisc va susţine un discurs, după care va intra în dialog cu tinerii şi familiile. 

Unul dintre elementele speciale ale evenimentului constă în mărturiile unui tânăr şi a unei familii formate din trei generaţii, ai cărei membri trăiesc în România şi în alte patru ţări. O femeie din comuna ieşeană Şipote, mamă a 11 copii plecaţi fiecare în altă localitate sau colţ de lume, îi va povesti Papei Francisc despre ce înseamnă bucuriile unei familii numeroase, dar mai ales despre durerea despărţirii de cei dragi. 

Papa Francisc la Șumuleu Ciuc: Să nu lăsăm să ni se fure fraternitatea de către vocile şi rănile trecutului

Papa Francisc va binecuvânta şi o bornă cu însemnele Camino de Santiago, bornă care marchează distanţa de 4.500 de kilometri de la Iaşi până la Santiago de Compostela, aceasta fiind amplasată în Piaţa Culturii, pentru a fi punctul de pornire al celor care vor să meargă în pelerinaj de la Iaşi spre localitatea din Spania, unde se află mormântul apostolului Iacob cel Mare. 

De asemenea, o statuie care îl întruchipează pe Iisus, sculptată în marmură de Ruşchiţa de un artist ortodox, va fi binecuvântată de Papa Francisc, iar apoi va fi dăruită comunităţii ieşene, urmând a fi amplasată într-un loc public. 

Pe scena din centru se va afla Papa şi invitaţii săi, corul, tinerii şi bătrânii care vor face imaginea de ansamblu a sloganului "Să mergem împreună". Pe scenă, în fundalul din dreapta, pe mijloc, va fi amplasată o hartă a României în interiorul căreia se văd mai multe simboluri sugestive despre vizita Papei Francisc la Iaşi. 

Evenimentul se încheie cu un concert susţinut de maestrul Gheorghe Zamfir, acompaniat de Orchestra Metropolitană Bucureşti.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0777
Diferența -0.0003
Zi precendentă 5.078
USD
Azi 4.3329
Diferența -0.0041
Zi precendentă 4.337
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0777 RON
USD flag1 USD = 4.3329 RON
GBP flag1 GBP = 5.9329 RON
CHF flag1 CHF = 5.4345 RON
AUD flag1 AUD = 2.8288 RON
DKK flag1 DKK = 0.6806 RON
CAD flag1 CAD = 3.1681 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0300 RON
NOK flag1 NOK = 0.4293 RON
SEK flag1 SEK = 0.4559 RON
XAU flag1 XAU = 457.9246 RON
Monede Crypto
1 BTC = 465200.08RON
1 ETH = 10806.47RON
1 LTC = 373.80RON
1 XRP = 9.73RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET18735.570.57%
BET-BK3528.450.46%
BET-EF1019.440.66%
BET-FI60830.06-0.75%
BET-NG1347.880.43%
BET-TR43285.020.57%
BET-TRN41869.890.57%
BET-XT1595.410.47%
BET-XT-TR3609.100.47%
BET-XT-TRN3500.010.47%
BETAeRO861.55-0.28%
BETPlus2750.890.54%
RTL41628.980.54%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel