Analizele chimice ale reziduurilor de pe vasele de lut descoperite în Iran arată că berea obținută din fermentarea cerealelor era depozitată încă din jurul anului 7000 î.H. Abia după o mie de ani, berea a ajuns și în Sumer și după încă o mie au descoperit-o și chinezii. Însă populațiile din Iranul antic și-au continuat cercetările între timp, iar în jurul anului 5400 î.H. aveau deja un proces tehnologic mai rafinat decât depozitarea băuturii rezultate din fermentarea accidentală a grânelor și descoperiseră că orzul este cea mai potrivită cereală pentru bere.

Hameiul, descoperirea de geniu

Următoarea descoperire esențială în producerea berii a fost realizată abia la începutul Evului Mediu, când s-a trecut la utilizarea hameiului care a permis păstrarea mai îndelungată a berii și comercializarea ei pe distanțe mai lungi. Până atunci, berea era făcută și consumată în fiecare gospodărie, deoarece se deteriora după numai câteva zile. Progresele au fost împiedicate și de faptul că în lumea greco-romană și cea arabă berea era nepopulară.

Vița de vie sălbatică creștea în zona Iranului, a țărilor din Caucaz și în estul Turciei de astăzi. Vinul a fost mai mult descoperit decât inventat, când trecerea de la viața nomadă la cea sedentară a celor din zonă a permis depozitarea boabelor de strugure sălbatic în vase de lut. La capătul a câtorva zile, lichidul de la fundul vaselor era deja ușor alcoolizat. Ipoteza este confirmată tot de analiza vaselor care arată că vinul era obținut prin acest procedeu rudimentar încă din anul 11000 î.H. 

Citește și: Berea rece, scoasă în afară legii. Cui aparţine iniţiativa

Apoi s-a trecut la cultivarea viței tot în zona Iranului și a Caucazului, iar folosirea rășinii de către vechii iraniene pentru păstrarea vinului arată că se trecuse la producția deliberată de alcool. Grecii și armenii au fost primii însă care au elaborat tehnologia zdrobirii boabelor și obținerii vinului așa cum o știm astăzi.

Arabii, o reputație nemeritată

Cuvintele ”alcool” și ”alambic”au origine arabă, însă arabii, deși cunoșteau distilarea, nu au utilizat-o pentru obținerea de alcool. Primele dovezi ale obținerii de alcool prin distilare datează din Italia secolului XIII, iar alcoolul era folosit pentru scopuri exclusiv medicinale. Lucrurile s-au schimbat când procedeul a ajuns în secolul XIV în Scoția și Irlanda, localnicii folosindu-l deliberat pentru obținerea băuturilor în scop recreațional. Primul deces atribuit consumului de whisky atestat documentar datează din 1405, în Scoția.

Tot în același an, 1405, este atestat pentru prima dată cuvântul ”vodka”, într-o cronică poloneză. Era vorba de o băutură alcoolică obținută din cereale, însă aceasta se pare că era foarte ușor alcoolizată, circa 14 grade, consumată de popoarele slave cu multe secole înainte. Vodca propriu-zisă ar fi fost inventată însă în jurul anului 1430 de un călugăr rus din Kremlin, Isidor. La început a fost cunoscută ca ”vin de pâine”, ceea ce arată materia primă care era folosită inițial. La sfârșitul secolului XVIII, suedezii au descoperit că pot face vodcă și din cartofi, după ce mai multe recolte proaste succesive au determinat autoritățile să interzică folosirea cerealelor pentru consumul de alcool.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.