Un miliardar japonez, printre primii turişti care vor călători spre Luna!

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:

După ce va efectua un rotaţie în jurul Terrei, racheta la bordul căreia se vor afla Yusaku Maezawa şi grupul de artişti se va îndrepta spre Lună şi va face un ocol în jurul acesteia, înainte de a reveni spre Pământ, unde va ateriza în poziţie verticală. Racheta va fi reutilizabilă.

Miliardarul japonez Yusaku Maezawa, care a făcut avere din comerţul online cu articole vestimentare şi este un avid colecţionar de artă contemporană, va fi primul turist spaţial ce va fi trimis într-o călătorie în jurul Lunii de compania privată americană SpaceX. Magnatul nipon va fi însoţit în această călătorie inedită de un grup de artişti. Data prevăzută pentru acest voiaj în jurul Lunii este anul 2023.

Anunţul a fost făcut luni de fondatorul companiei SpaceX, Elon Musk, la sediul general al acestei firme private, aflat în Hawthorne, o suburbie a oraşului Los Angeles, amenajat într-o uzină uriaşă, care produce sau recondiţionează o rachetă spaţială la fiecare 14 zile.

"În 2023, voi invita între şase şi opt artişti din lumea întreagă să mă însoţească în această misiune spre Lună", a declarat Yusaku Maezawa, în vârstă de 42 de ani, care a urcat pe scenă afişând un zâmbet larg, între două rachete uriaşe din gama Falcon 9. "Ei vor trebui să creeze ceva la întoarcerea pe Terra", a adăugat magnatul nipon. "Capodoperele lor îi vor inspira pe toţi visătorii care dorm în noi", a mai spus el. Călătoria, pentru acei artişti, va fi gratuită, a precizat Elon Musk.

Cine sunt ei? Miliardarul japonez a spus că îi va contacta mai întâi pe artiştii care îi plac. "Eu am ales să plec în jurul Lunii!", a repetat el de câteva ori, vorbind despre visul lui de-o viaţă. Yusaku Maezawa a spus că a plătit toate locurile disponibile la bordul viitoarei rachete BFR (Big Falcon Rocket), concepută pentru a fi suficient de mare pentru a transporta în spaţiu până la 100 de persoane. SpaceX construieşte în această perioadă racheta BFR la uzina sa din Los Angeles.

Preţul acestui voiaj spaţial rămâne însă un secret. "Plăteşte mulţi bani", a declarat Elon Musk, subliniind că suma achitată de magnatul nipon reprezintă o parte importantă din bugetul de dezvoltare a viitorului vehicul spaţial, estimat la aproximativ 5 miliarde de dolari. Întrebat dacă a plătit mai mult sau mai puţin de 5% din costul total, antreprenorul nipon a răspuns într-o manieră ambiguă: "Sunt satisfăcut cu doar 5%".

"El ne-a ales pe noi", a adăugat Elon Musk, care este şi CEO-ul constructorului de automobile electrice Tesla, a cărui evoluţie la bursă a fost marcată de fluctuaţii. Yusaku Maezawa este fondatorul celei mai mari platforme online japoneze de modă online, ZOZOTOWN, iar averea lui a fost estimată la 3 miliarde de dolari, potrivit revistei Forbes.

Magnatul japonez, foarte activ pe Instagram, este pasionat de artă contemporană. El îl adoră pe Jean-Michel Basquiat şi a cumpărat anul trecut o operă a acestui artist cu 110,5 milioane de dolari. La evenimentul de luni seară, a purtat un tricou pe care era imprimat un desen realizat de Basquiat. Colecţia sa de artă include opere semnate de artişti de renume, precum Pablo Picasso, Roy Lichtenstein, Andy Warhol, Alexander Calder şi Jeff Koons.

Călătoria spaţială va fi realizată cu ajutorul viitoarei rachete BFR. Aparatul de zbor, ce va avea două trepte, va avea o lungime de 118 metri - din care 55 de metri pentru habitaclu - şi un volum interior de 1.000 de metri cubi.

"Este periculos", i-a prevenit Elon Musk pe pasionaţii de călătorii spaţiale. Mai multe teste, fără echipaje umane la bord, vor avea loc înainte de decolare. De reuşita acestor teste vor depinde respectarea calendarului propus al misiunii şi lansarea programată în 2023. AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9761
Diferența 0.0004
Zi precendentă 4.9757
USD
Azi 4.6285
Diferența 0.0032
Zi precendentă 4.6253
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 08-05-2024
EUR flag1 EUR = 4.9761 RON
USD flag1 USD = 4.6285 RON
GBP flag1 GBP = 5.7804 RON
CHF flag1 CHF = 5.0930 RON
AUD flag1 AUD = 3.0419 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3667 RON
HUF flag1 HUF = 0.0128 RON
JPY flag1 JPY = 0.0298 RON
NOK flag1 NOK = 0.4234 RON
SEK flag1 SEK = 0.4245 RON
XAU flag1 XAU = 343.9028 RON
Monede Crypto
1 BTC = 287769.86RON
1 ETH = 13812.51RON
1 LTC = 369.08RON
1 XRP = 2.40RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.07%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 17225.94 -0.11%
BET-BK 3164.49 -0.22%
BET-FI 59755.05 -1.03%
BET-NG 1227.79 -0.19%
BET-TR 35741.74 -0.11%
BET-TRN 34917.94 -0.11%
BET-XT 1464.20 -0.19%
BET-XT-TR 3003.91 -0.19%
BET-XT-TRN 2939.58 -0.19%
BETAeRO 1036.39 -1.27%
BETPlus 2543.24 -0.15%
RTL 37784.94 -0.12%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel