A fost înregistrată la Senat o propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal. Concret, prin această iniţiativă se propune instituirea unei cote reduse de TVA de 11% aplicabile livrării de clădiri cu destinația de locuință, pentru anumite categorii de români.
Iniţiatorii explică, în expunerea de motive, faptul că prezenta inițiativă legislativă are ca obiect modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, în sensul instituirii unei cote reduse de TVA de 11% aplicabile livrării de clădiri cu destinația de locuință, inclusiv terenului pe care acestea sunt construite, în favoarea persoanelor fizice care nu au împlinit vârsta de 35 de ani și care achiziționează prima locuință, în condițiile expres și limitativ prevăzute de lege.
Intervenția normativă propusă se înscrie în logica politicilor fiscale moderne, orientate spre stimularea investițiilor private, consolidarea pieței imobiliare, susținerea accesului la proprietate și crearea unor mecanisme fiscale predictibile, transparente și verificabile. Măsura nu are natura unei prestații sociale directe, nu instituie o subvenție bugetară și nu creează o dependență financiară față de stat, ci operează prin intermediul fiscalității, prin reducerea sarcinii fiscale incidente asupra unei operațiuni economice cu impact major asupra vieții active a tinerilor.
![]()
În prezent, accesul tinerilor la o locuință este afectat de o combinație de factori economici și fiscali, între care creșterea costurilor de construcție, majorarea prețurilor pe piața imobiliară, accesul dificil la finanțare bancară, inflația acumulată în ultimii ani și presiunea fiscală inclusă în prețul final al locuințelor. În acest context, TVA reprezintă o componentă semnificativă a costului final suportat de cumpărător, iar reducerea acestei componente, în condiții strict reglementate, poate avea un efect direct asupra capacității tinerilor de a accesa proprietatea.
Citiţi şi: ANAF primește mână liberă să stabilească noi riscuri la rambursarea TVA
Necesitatea prezentei reglementări rezultă din existența unei dificultăți reale de acces la proprietate pentru persoanele tinere aflate la început de viață profesională și familială. Pentru această categorie, achiziția unei locuințe reprezintă nu doar o decizie economică, ci și un act de stabilizare socială, profesională și personală.
Soluția legislativă propusă
Prin proiect se introduce o cotă redusă de TVA de 11% pentru livrarea de clădiri cu destinația exclusivă de locuință, inclusiv terenul pe care acestea sunt construite, dacă sunt îndeplinite cumulativ condiții referitoare atât la cumpărător, cât și la bunul imobil.
În ceea ce privește cumpărătorul, proiectul instituie un regim juridic riguros. Acesta trebuie să fie persoană fizică, să nu fi împlinit vârsta de 35 de ani la data autentificării contractului de vânzare-cumpărare, să achiziționeze exclusiv o locuință și să nu fi deținut anterior o locuință, cu excepția unor situații obiective, cum sunt dobândirea unei cote-părți prin moștenire sau deținerea unei locuințe de dimensiuni reduse, cu suprafață utilă de cel mult 50 mp, dobândită prin alt mod decât cumpărarea. Aceste excepții sunt necesare pentru a evita excluderea nejustificată a unor persoane care, deși figurează formal cu un drept de proprietate, nu se află în realitate în situația economică a unui proprietar care a beneficiat deja de acces efectiv la o locuință adecvată, se arată în expunerea de motive a proiectului.
Moștenirea unei cote-părți dintr-un imobil, de multe ori indiviz, impropriu locuirii autonome sau aflat în coproprietate cu alți succesori, nu echivalează cu achiziția efectivă a unei prime locuințe. În același sens, deținerea unei locuințe de maximum 50 mp, dobândită prin alt mod decât cumpărarea, nu justifică excluderea automată de la beneficiul fiscal, întrucât scopul legitim este sprijinirea achiziției unei locuințe adecvate, nu sancționarea unor situații patrimoniale formale sau marginale.
În ceea ce privește imobilul, proiectul prevede condiții clare: destinație exclusivă de locuință, lipsa unei livrări anterioare cu aplicarea cotei reduse de TVA, suprafață utilă de cel mult 150 mp și preț maxim de 945.000 lei la data încheierii contractului. Aceste limite urmăresc să mențină măsura în zona locuirii rezonabile, să excludă achizițiile de lux și să concentreze beneficiul fiscal asupra segmentului de piață relevant pentru tineri.